Riscograma

Crin intră în bătălie cu Ponta pentru titlul de gogoman

„Nu trebuie să facem din cota unică un fetiş electoral”.A fost oarecum de înţeles decizia PNL de-a se alia cu Sinteza Zilei. Până acum, politica liberalilor de-a nu se alia cu oricine i-a ţinut în opoziţie, de unde n-au putut să ia decizii în numele celor care i-au votat. Ce motiv ar fi avut să satisfacă exigenţele „morale” ale unora care nu le-au dat votul, care ameninţă că în continuare nu le dau votul din cauza lui Voiculescu, dar care n-au avut mari scrupule după ce partidul lui Virgil Măgureanu a fost înghiţit de PD? Politica e prea curvă pentru „fineţuri” de genul ăsta.

Dacă se oprea aici, Crin Antonescu probabil că ar fi câştigat mai mult decât a reuşit să piardă. Însă compromisul pare să nu aibă limite. Trocul a continuat cu o halucinaţie de program politic, din care se poate calcula o creştere economică promisă de 25% pe an. A urmat declaraţia şoc: „Nu trebuie să facem din cota unică un fetiş electoral”… dacă asta ne împiedică să ne aliem la paritate cu PSD-ul. E o declaraţie jenantă prin formă şi deprimantă dacă te gândeşti la conţinut.

În termenii cei mai simpli – cota unică ar trebui să fie un fetiş electoral pentru PNL. Electoratul cu venituri peste medie va vota pe oricine se va angaja că nu le taie din salarii. Când unu’ Antonescu le sugerează că le va lua din salariu ca să aibă statul mai mult şi ei mai puţin, alt „fetiş electoral” devine irelevant: Acelacă „Băsescu e cam rău iar Antonescu – puţin (nu se ştie cât) mai spălat”. Mulţi au rate de plătit din banii pe care Antonescu vrea să-i confişte pentru a ajunge la putere.

În termeni mai complicaţi, în zona care chiar contează, Crin demonstrează că nu prea ştie pe ce lume trăieşte. Cota unică a fost, pe jumătate, o farsă, care în timp s-a agravat. În prezent, România are o rată de impozitare reală progresivă, între 40% pentru salariul minim şi 45% pentru un salariu mediu sau mai mare. Atât ia statul înainte ca efortul angajatorului să ajungă la angajat. Media de 43% este una dintre cele mai mari din UE.

În aşa condiţii, a vorbi în termeni seci despre cotă unică şi impozit progresiv este absolut irelevant. Un impozit progresiv modest ar putea relaxa nivelul enorm al impozitării de acum. Iar reducerea impozitării la o cotă unică într-adevăr mică – 25% – ar fi probabil cea mai bună solouţie.
Însă inversarea măsurii prin care toate pragurile au fost înlocuite cu cota de 16% este o gogomănie (Ponta a propus-o primul iar Vlădescu – al doilea). Nu contează dacă este sau nu fetiş electoral.

Ar trebui să fie un fetiş economic faptul că în România impozitarea este enormă şi că trebuie redusă substanţial, cât mai curând.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou