Până unde poate ţine minciuna economică. O poveste cu greci

Regula este că excesul se plăteşte, că un deficit de cont curent mare (consum pe datorie) va aduce corecţii dureroase mai târziu: depreciere de curs valutar, scădere economică, inflaţie, şomaj. Excepţia se numeşte Grecia.

Agenţia de rating Fitch a tăiat ratingul de ţară al Greciei, într-o mişcare aproape surprinzătoare, pentru că noul nivel al ratingului, BBB+, este ruşinos pentru o ţară din zona euro. Şi pentru că mica agenţie Fitch, care de obicei intervine la final pentru a arbitra diferenţele dintre giganţii Standard&Poor’s şi Moody’s, a făcut acum prima mutare.

Avantajul Greciei: o încetare de plăţi externe ale statului este puţin probabilă în zona euro, unde Banca Centrală Europeană are suficiente resurse şi disponibilitate de a ajuta un stat membru.

Dezavantajul: Era deja prea de tot!

Cifrele au arătat, subit, un deficit bugetar real de 12,7% din PIB, într-o ţară unde datoria publică depăşeşte 100% din PIB iar perspectivele sunt să sară de 120% în trei ani. Iar “subit” este, în cazul Greciei, un cuvânt cu notorietate tragi-comică. Ani de zile, nici acum nu se ştie exact câţi, Grecia a falsificat datele despre deficitul bugetar trimise la Uniunea Europeană şi a reuşit astfel să adopte euro de la început. Apoi, a continuat cu falsurile. Însă paguba s-a distribuit uniform, între toate statele membre, “după principiul solidarităţii”. Şi cu câteva puncte de sprijin strategic:

Franţa a acceptat tacit realitatea, pentru că deficitul măturat sub preş reprezenta, în fapt, cheltuieli masive de înarmare, convenabile Franţei atât strategic cât şi economic. Germania a acceptat situaţia pe fondul unei datorii morale istorice. Marea Britanie s-a ţinut departe de zona euro aşa că oricum n-a suportat mai nimic din pagubă. Iar Italia şi Spania sunt ca şi Grecia beneficiari-neţi, chiar dacă în măsură mai mică, ai monedei unice.

Însă armonia începe să se destrame. Deja stabilitatea zonei euro este pusă în pericol de deficitele mari de peste tot şi nimeni nu vrea să lase ţări ca Grecia, Irlanda sau Spania să devină colţurile de rupere ale Tratatului de la Maastricht.

Lecţia pentru România: Din 2011, vin „300 de camioane cu euro” care să pregătească aderarea în 2015. Însă vor rămâne încărcate, cu şofer, cu cheia în contact. UE are deja destule datorii ca să le mai plătească şi pe ale noastre.

Update: O analiză a cauzelor, pe logec.ro

Citeşte şi: 5 zone de risc financiar mai apropiate şi mai periculoase decât Dubai