Industria textilă plătește salarii nord-coreene

Tensiunile din Coreea de Nord dezvăluie un subiect colateral poate chiar mai interesant pentru partea noastră de lume: de unde își ia Kim valuta? Sursa principală era până de curând cărbunele, al cărui export a fost blocat de sancțiuni.

Pe locul următor sunt textilele – 700-800 de milioane de dolari pe an, care încă sunt libere la export și care oricum sunt subcontractate de companii chinezești și re-exportate ca „made in China”, potrivit unui articol Reuters.

Chinezii fie plasează comenzile la fabricile de stat din Coreea de Nord, fie aduc muncitori nord-coreeni în orașul de graniță Dandong. Motivul este simplu: forța de muncă mult mai ieftină.
Cât de ieftină? Salariul minim în China ajunge până la 300 de dolari în zonele de coastă cele mai dezvoltate economic – Shanghai sau Shenzen.

Însă cifra asta nu este de ajuns pentru a determina costurile cu munca într-o industrie sau alta. Articolul Reuters vine cu date mult mai punctuale. Chinezii din fabricile de textile sunt plătiți cu 600 de dolari pe lună, pe când în cazul nord-coreenilor costul scade la jumătate 300 de dolari pe lună.

Adică echivalentul a 1200 de lei, deci ceva mai mult decât salariul minim net cu care sunt plătiți muncitorii din industria textilă românească.

E drept, nord-coreenii au voie să păstreze doar 100 de dolari, pe ceilalți 200 îi oprește statul. Dar, ce să vezi, proporția asta se păstrează și în România (pornind totuși de la o bază de calcul mai mare) – prin contribuții sociale, impozite și TVA, statul oprește cam două treimi dintr-un salariu oricât de mic.

Sigur, salariile depind de:

„Productivitate” – dar ghici care este cea mai productivă țară din UE! – ar merge și salarii duble la cât e acum.

„Tehnologizare” – dar roboții care să coasă după specificații nu sunt deocamdată chiar competitivi – când vor fi, s-ar putea ca alții mai sus pe lanț să-și piardă primii joburile.

„Competiție” – dar Bangladesh și alte țări cu salarii minuscule au rămas prea puține – China deja a avut înțelepciunea să mute competiția la nivelul următor de calitate și valoare adăugată.

Realitatea brutală este că industria textilă în „lohn”, cea de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000 a cam dispărut. Cei care au rezistat ori și-au făcut treaba de manageri și vând suficient de scump cât să nu aibă o problemă prea mare cu nivelul salariilor, ori nu și-au făcut-o, sunt conștienți că vor dispărea în curând și încearcă să mai lungească boala.

Când nu sunt conștienți nici de asta, dau vina pe angajații „nerecunoscători”.

„Shut up! Listen, I’m telling you something: I am fed up with the fucking load of you. The way you behaved yesterday is like you’re fucking animals. You’re disgusting. Fuck off. Fuck off. You fucking peasants. Scumbags!”
– Eleftherios Vanellis, vătaf de fabrică de confecții din Prahova

Vestea proastă pentru ei este că joburi mai bine plătite se găsesc, dar angajați mai ieftini cam greu – uite până și nord-coreenii cât îs de pretențioși!