Cum să plăteşti datoria statului. 5 mecanisme de funcţionare ale finanţelor publice

De la 13 la 40% în trei ani e uşor, dar înapoi?

Deficitul bugetar zero nu este suficient. Ca să achite datoria publică, statul ar avea nevoie de excedent.

1. Deficitul bugetar este suma cu care cheltuielile dintr-un an depăşesc veniturile. Ea este exprimată, de obicei, ca raport faţă de produsul intern brut, astfel încât cifrele par relativ mici. În realitate însă, bugetul este doar o fracţiune din PIB, o treime în cazul României, astfel că un deficit de 3% din PIB înseamnă de fapt aproape 10% din buget.

2. Deficitul fiecărui an se adaugă la datoria publică, aceasta din urmă având caracter multianual. Astfel, dacă România are deja 40% şi se împrumută de încă 3%, datoria urcă, teoretic, la 43%. Practic, cifra este influenţată de evoluţia PIB (ea schimbă baza de raportare), de fluctuaţiile dobânzilor sau de sursele exacte de finanţare. Pe scurt, creşterea economică încetineşte creşterea datoriei, iar recesiunea o accelerează.

3. Datoria publică nu trebuie, teoretic, plătită niciodată. Creditorii sunt mulţumiţi să păstreze statul drept client şi să încaseze dobânzi de la generaţiile prezente şi viitoare. Când scadenţa unui titlu de stat expiră, statul încearcă să rostogolească datoria. Însă asta presupune condiţii noi de finanţare, iar dacă un stat nu mai câştigă încrederea investitorilor, condiţiile devin prohibitive.

4. Un stat aflat în deficit trebuie să-şi finanţeze în fiecare an atât reînnoirile de credite cât şi necesarul nou. De exemplu, România are anul viitor un necesar de finanţare de peste 13 miliarde euro. Din aceşti bani, 10 miliarde merg direct la refinanţarea creditelor vechi iar 3 miliarde vor fi necesare pentru acoperirea deficitului curent, de 2,4%. La rândul lor, din cele trei miliarde, cheltuielile cu dobânzile depăşesc două miliarde de euro. Asta înseamnă că aşa-numitul deficit primar, care nu include rata dobânzilor, va fi de un miliard de euro adică mai puţin de 1% din PIB.

5. Pentru a achita datoria deja acumulată, singura metodă este reversul deficitului, adică excedentul bugetar. Astfel, sumele rămase necheltuite pot fi folosite pentru plata datoriilor vechi, fără a mai fi nevoie de refinanţări. În cazul unui deficit zero, datoria publică a României, care ameninţă să atingă 50% până în 2013, va rămâne pe loc în sumă absolută şi va scădea procentual doar în anii cu creştere PIB.