EXITCARD

atm

Lucian Davidescu

La care bancă şi în ce monedă să-ţi ţii banii

Două realităţi odioase au devenit clare ca lumina zilei şi încă unul urmează – ca urmare a gafei de proporţii istorice făcute de „elitele” euro în Cipru.

atm

1. Banii tăi nu sunt garantaţi: Ciprioţii au fost asiguraţi că nimeni nu umblă la depozitele lor apoi jefuiţi la miezul nopţii.

Însăşi Comisia Europeană a spus că dacă statul decide să taxeze depozitele, garanţia de 100.000 de euro nu mai face două parale.

2. Banii tăi nu sunt ai tăi: Ciprioţii stau la coadă la bancomat în fiecare zi să-şi ia raţia – 700 de euro, reduşi ulterior la 260. Însăşi Banca Centrală Europeană a anunţat că după „redeschiderea” băncilor, raţia va fi redusă la un „nivel care să asigure un trai decent”. Chiar şi sumele netaxate vor fi blocate, conturile curente urmând să fie transformate în conturi cu scadenţă fixă.

3. Banii tăi nu există: Ciprioţii speră că vor găsi rezolvare în Rusia sau în zăcămintele de gaze, dar chiar şi dacă toate lucrurile merg bine – banii lor nu vor mai fi recuperaţi vreodată cu adevărat. Ei s-au topit odată cu falimentul vizibil Greciei şi vor continua să se topească pe măsură ce toate cheltuielile de stat fără acoperire din toată Uniunea, apoi din toată lumea, vor ajunge la scadenţă.

Cu astfel de supraveghetori şi lideri politici, nici o bancă din zona euro nu mai poate fi de încredere. Iar moneda unică probabil nu-şi va mai reveni din pumni. Ceea ce părea până acum un o cască de protecţie…

Pentru o economie mică, deschisă, ca a Ciprului, adoptarea euro asigură protecţia în faţa furtunilor financiare internaţionale.

J.C. Trichet, 2008

…se dovedeşte a fi un pistol la tâmplă.

Decizia Ciprului de-a testa Europa este inacceptabilă

Angela Merkel, 2013

Când garanţiile s-au spulberat, e doar o chestiune de timp până se va întâmpla la fel şi cu banii. Dar atunci, unde şi cum să-i ţii? Iată câteva idei:

Ca recomandare generală, conturile de peste 100.000 de euro este bine să fie sparte în tranşe de maximum 100.000 şi depuse la bănci diferite, pentru a fi protejate sau măcar supuse tranşei mai mici de taxare.

Conturile curente necesare pentru încasări şi pentru plăţi de mică valoare stau cel mai bine la băncile mijlocii şi mici, astfel încât un eventual faliment să poată fi acoperit din ipotetica garanţie. În cazul băncilor mari, banii din fondul de garantare nu sunt de ajuns. De asemenea, sunt preferabile băncile despre care n-aţi auzit în urmă cu câţiva ani, în reclamele la credite imobiliare sau cu buletinul. De asemenea, filialele băncilor din zona euro prezintă, în noile condiţii, mai multe riscuri decât beneficii.

Conturile curente necesare pentru plăţi mari este bine să stea în bănci unde există totuşi garanţia celor 100.000 de euro, dar nu în zona euro unde garanţia a fost încălcată: Deci rămân Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Norvegia, Elveţia (dar nu la Credit Suisse sau UBS), Canada, Australia, Hong-Kong sau Singapore. Sau conturi offshore în „paradisuri fiscale” ca Seychelles, Belize sau Cayman etc.

În aceste cazuri, menţinerea banilor în euro sau în lei previne costurile repetate de schimb valutar, care pot depăşi în timp potenţialul risc. Pentru economiile pe termen lung calculul se schimbă. Este de preferat ca euro, dolarul sau leul să fie evitate cu totul iar banii să nu stea într-o singură monedă.

Iată un exemplu de portofoliu – luăm zece monede diferite, în proporţii egale. Scopul este să putem calcula rapid pagubele dacă, să zicem, una dintre ele pierde 10% peste noapte – 1%, dar şi ca riscurile să se balanseze între ele. Este nevoie ca monedele să fie convertibile şi lichide iar ţările emitente să fie mai preocupate de proprietatea privată decât ce-a ajuns UE. Deci:

Liră Sterlină, Yen japonez, Coroană daneză, Coroană suedeză, Coroană norvegiană, Dolar canadian, Dolar australian, Dolar neo-zeelandez, Real brazilian, Rand sud-african.

Sau alte combinaţii asemănătoare. Nu franci elveţieni, care deşi pot rebalansa lucrurile într-un scenariu extrem, sunt prea riscanţi într-un scenariu normal – întrucât există un prag dur al băncii centrale împotriva aprecierii.

Pe termen mediu, este oricum bine ca banii respectivi să fie transformaţi în active productive, în principal în agricultură sau energie.

Pentru scenariile extreme, în care numai contează valoarea raportată la vreo monedă şi nici măcar cantitatea, există două plasamente:

Pământ – nu mult ci atât cât să poată asigura subzistenţa proprietarilor.
Aur – nu mult ci atât cât poate fi ţinut la purtător, sub formă de bijuterii, uşor de rupt în bucăţele mici de greutate ştiută.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *