Standard
Lucian Davidescu

Ce riști dacă ții banii la bancă

Asta este singura decizie prudentă posibilă, după ce nişte cretini de la UE şi FMI au decis că ar fi OK să fure din banii depunătorilor din Cipru.

Aceleaşi două instituţii au grijă de sănătatea finanţelor României, care nu-s într-o stare cu mult mai bună. Şi tocmai au arătat calea.

Literalmente peste noapte, toţi ciprioţii s-au trezit cu conturile blocate cale de 6,75% pentru toate depozitele de până la 100.000 de euro şi de 9,9% pentru ce depăşeşte. Banii vor fi luaţi cu totul şi folosiţi la „salvarea” sistemului financiar, ca parte a unui pachet stabilit de miniştrii de finanţe din zona euro.

Ticăloşia deciziei este întrecută doar de stupiditate. Cetăţenii sunt jefuiţi pentru că au avut încredere să-şi ţină banii la bancă şi pentru că bancherii şi birocraţii n-au fost în stare să se ridice la înălţimea acestei încrederi. Aici e ticăloşia.

Stupiditatea stă în faptul că această mişcare va duce la demantelarea definitivă a monedei euro. Dacă până acum proiectul monedei unice încă mai avea ceva şanse de supravieţuire, dobitocii în frunte cu domnii Barroso şi van Rompuy tocmai i-au pus cruce.

Băncile cipriote sunt în pragul colapsului, după ce au acceptat depozite mult disproporţionate faţă de mărimea economiei – din care jumătate de la rezidenţi ruşi sau englezi – şi le-au investit în obligaţiuni falimentare emise de Grecia. Faptul că depunătorii sunt forţai să achite măcar o parte din notă pentru încrederea prostească este corect ca principiu. Putea fi mult mai rău – să rămână fără aproape nimic.

Problema intervine în momentul în care sunt jefuite conturile sub 100.000 de mii de euro, care sunt teoretic garantate integral. Practic, garanţia se dovedeşte a fi ceea ce a fost tot timpul – o minciună. Iar consecinţele sunt catastrofale. Pentru că dispare siguranţa depozitelor, care face ca un sistem instabil prin natura lui să pară sigur.

În prima etapă, ciprioţii îşi vor retrage restul de bani, provocându-le băncilor probleme încă mai mari decât aveau deja. Ceea ce trebuia să fie „o măsură necesară dar care nu se va mai repeta” (nonsens!) va deveni o poveste fără sfârşit.

Apoi, toţi depunătorii din toate ţările atinse de criza datoriilor suverane se vor grăbi să-şi scoată banii şi să-i dosească oriunde dar nu în moneda euro sau în Uniunea Europeană. Când o monedă fără acoperire îşi pierde singurul său avantaj, încrederea, vine – mai repede sau mai lent, dar inevitabil – sfârşitul. Când BCE a sugerat că va pompa oricâtă lichiditate e nevoie pentru a opri criza, făcea deja ultimul pas pe buza prăpastiei – singura scuză fiind că FED face asta de mult. Acum însă nu mai există nici o scuză, iar euro flutură disperat din mâini deasupra hăului. Îşi va mai găsi echilibrul? Poate doar dacă măsura este respinsă categoric fie de Parlamentul sau Justiţia din Cipru, fie de Parlamentul sau Justiţia din UE. În caz că mai există.

Dacă nu, ce-i de făcut?

1. Cu excepţia lichidităţilor curente, nu vă mai ţineţi banii în băncile care sunt direct sau indirect sub jurisdicţia maoiştilor. Cu regret pentru bănci, care de data asta nu mai sunt de vină, proprietatea e garantată chiar şi prin Constituţie, stabilitatea sistemului bancar pe banii proştilor – NU! Bănci absolut sigure nu există nicăieri, dar în UE ceva mai multă minte în cap par să aibă britanicii. Cât de cât sigure sunt şi băncile din ţări cu excedent bugetar – ca Norvegia sau Elveţia. Şi desigur există varianta conturilor offshore, în diverse insule exotice cu nume respectabile: Cayman, Seychelles, Bahamas etc.

2. Evitaţi moneda euro, a cărei valoare nu mai are nici un motiv să crească dar foarte multe să scadă. Nici dolarul nu e o variantă. Sunt de cumpărat lire sterline, franci elveţieni, coroane de orice fel, dolari australieni, neo-zeelandezi sau canadieni.
3. Arhitecţii maoişti ai Uniunii Sovietice de Vest să fie concediaţi cât mai rapid.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

jack37

„Scoateţi-vă banii de la bancă, repede!”

evident, deja e prea tirziu. e greu de scos din banca sume mari de bani, iar daca vin 10 persoane o data cu aceeasi cerere… e deja imposibil.

pe de alta parte, e corect, nu? cei cu conturi in banci sint niste oameni bogati! socialism at it’s best…

Radu

@LD
„nişte cretini de la UE şi FMI au decis” ….
Sovereign debt inseamna ca in ce priveste obligatiunile Greciei, ea face ce vor muschii ei suverani, si ce poate, nu ce vor UE si FMI. Se pot screme oricat austerienii de la carma UE si FMI, ca nu au cum sa stoarca sange din piatra. Se pare ca au realizat acum ca nu mai au cum sa dea bice unei martoage care este la un pas de moarte, si au decis sa faca bailout, dar cu un „haircut”.

Daca defaultul Greciei fara nici o interventie UE/FMI inseamna colapsul sistemului financiar, si UE/FMI au decis sa faca un bailout ca sa nu se darame toata sandramaua bancara, atunci cum poti sa te plangi ca bailoutul e de doar 90% ? Pozitia libertariana ar fi sa nu se faca nici un bailout si sa se darame toata sandramaua, nu? Aprop, sandrama este un cuvant intrat in romana din epoca fanarioata, ca multe lucruri din epoca fanarioata care erau doar niste carpituri care sa tina doar cat mai au nevoie cei de la putere pentru urmatorii 2-3 ani paseze pisica moarta.

„Băncile cipriote sunt în pragul colapsului, după ce au acceptat depozite mult disproporţionate faţă de mărimea economiei – din care jumătate de la rezidenţi ruşi sau englezi – şi le-au investit în obligaţiuni falimentare emise de Grecia.”
Deci bancherii lacomi au presupus (din lacomia lor mioapa, ca UE nu a dat garantie, poate ca a sugerat garantia, dar bancherii seriosi nu trebuie sa se bazeze pe sugestii) ca UE va face un bailout de 100% Greciei daca Grecia nu poate plati toate oblicatiunile. La asta duce lacomia, cum a fost si cu Lehman Brothers, AIG, si alte banci si pseudo-banci („shadow banking”) care au crapat in SUA in 2008. Sa se multumeasca ca le fac UE/IMF bailout de 90%, putea sa nu le faca bailout deloc si sa crape toate bancile expuse cand intra Grecia in default. Apoi haosul ar fi si mai rau decat un simplu haircut.

„Problema intervine în momentul în care sunt jefuite conturile sub 100.000 de mii de euro, care sunt teoretic garantate integral. ”
Asta e problema statului cipriot ca nu are suficient bani pentru garantii ca, nu e problema lui UE sau FMI.

„În prima etapă, ciprioţii îşi vor retrage restul de bani”
Presupui ca majoritatea banilor din bancile cipriote sunt ale cetatenilor ciprioti. Eu cred ca dimpotriva, majoritatea depunerilor au fost facute de oligarhi rusi si de miliardari din restul lumii care faceau evaziune fiscale (Ciprul fiind un paradis fiscal, chiar si pe acest blog a fost sugerat ca un paradis fiscal). Tare mi se rupe inima de ei… nu sunt cetatean UE, dar daca as fi contribuitor in UE, nu as vrea sa dau nici un cent ca sa fac bailout la oligarhii rusi.

” toţi depunătorii din toate ţările atinse de criza datoriilor suverane se vor grăbi să-şi scoată banii şi să-i dosească oriunde dar nu în moneda euro sau în Uniunea Europeană.”
Sari cateva etape aici. Daca as fi cetatean UE, as evita bancile din tarile PIGS sau alte banci care au exposure mare in tarile PIGS. Dar nu toate bancile din UE sunt asa expuse, de exemplu nu cred ca bancile din Suedia sau Finlanda ar crapa daca intra Grecia in default.

„Când o monedă fără acoperire îşi pierde singurul său avantaj, încrederea”
Defaultul Greciei poate duce la exitul Greciei din eurozona, dar nu vad de ce duce la pierderea increderii in euro? Eu nu cred ca euro a fost o idee buna (din facultate am auzit lectura lui Feldstein care critica idea de euro, acum 15 ani), dar asta nu inseamna ca mi-as lichida asseturile in euro (daca le-as avea, nu am decat in USD).

„băncile care sunt direct sau indirect sub jurisdicţia maoiştilor.”
Am trait sa aud si asta, FMI si BCE numite maoiste, dupa ce atat de multi ani li s-a strigat faptul ca erau prea austerieni si cerau tarilor dependente de ele sa stranga prea mult cureaua.

„Şi desigur există varianta conturilor offshore, în diverse insule exotice cu nume respectabile: Cayman, Seychelles, Bahamas etc.”
Cyprus nu era tara offshore oligarhii rusi? Tu crezi ca vreo alta tara offshore ofera vreo siguranta reala? In SUA, FDIC a fost facut de Roosevelt acum 80 de ani ca sa garanteze conturile pana la $100k, si are un record de 80 de ani de garantii (timp in care au crapat mii de banci, dar deponentii au fost asigurati). Nu stiu pe ce baza numesti acele insule exotice „respectabile”, cand va fi una care sa ofere vreo garantie adevarata sa scrii de ea. Dar cred ca nici una nu ofera garantii investitorilor straini. Irlanda saraca a decis sa garanteze conturile strainilor, si irlandezii regreta asta si azi (in loc sa fi spus ciu-ciu, cum le-au spus islandezii strainilor ramasi cu buzele umflate in 2008 dupa ce si-au speculat bani in banci islandeze care ofereau dobanzile cele mai mari).

Realitatea a fost, o bula speculativa in primul rand in imobiliare, si in al 2-lea rand in obligatiunile grecesti. Bancile care s-au fript in supa greceasca vor trebui sa sufle si in iaurt. Dar Islanda si-a revenit dupa criza, chiar daca strainii care si-au pus banii in bancile lor le vor evita de acum incolo, si la fel isi vor reveni si Grecia si Cipru, chiar daca le va fi necesar de 2-3x mai mult timp ca Islandei. Si chiar daca face Grecia default, tot nu e sfarsitul lumii (si Argentina a facut default acum un deceniu, si si-a revenit).

Intotdeauna piata libera a dat semnale de risk-benefit trade-off. Faptul ca de 3 ani Grecia este fortata sa plateasca dobanzi speculative inseamna ca piata a socotit Grecia drept o investitie speculativa. Si faptul ca bancile cipriote au continuat sa speculeze in obligatiunile Greciei inseamna ca in primul rand bancile au fost lacome, si in al doilea rand deponentii in acele banci au fost dispusi sa riste, pentru ca bancile cipriote plateau dobanzi mai mari in euro decat bancile nemtesti, nu? Cine dorea siguranta maxima si-ar fi pus banii in banci nemtesti, care aveau dobanzi mult mai mici.

De cand a cazut comunismul, fiecare om a fost si ramane liber sa decida daca tine mai mult la siguranta sau daca tine mai mult la dobanzi mari, ca amandoua nu se pot. De aia in ultimii 4-5 ani, obligatiunile SUA, UK, Japonia, Germania, etc, toate au avut dobanzi sub 1% — pentru ca atat oamenii, cat si fondurile de pensii, alte institutii, si poate chiar si oligarhi mai precauti au decis sa isi parcheze banii acolo pana trece criza.

In SUA criza in sfarsit a trecut de cel mai rau moment, somajul scade, si se vede lumina de la capatul tunelului, deoarece SUA nu a imbratisat solutia austeriana (in ciuda eforturilor republicanilor de a obstructiona administratia lui Obama cu orice chip). In UK, fiindca Cameron a imbratisat austeritatea, economia intra intr-o noua recesie. In zona euro ca ansamblu, la fel.

Ca sa inchei, este tragi-comic op-ed-ul de azi din NYT: http://www.nytimes.com/2013/03/16/opinion/global/the-euro-zone-and-the-global-crisis.html?_r=1&
a lui Jean-Claude Trichet, „former president of the European Central Bank, is the European chairman of the Trilateral Commission.”

Este un limbaj de lemn care proclama ca „revine confidenta”, dar de fapt zice ca bataile austeriene vor continua pana cand se va imbunatati morala. Asa ca eurozona va mai merge in deriva cativa ani, somajul va ramane foarte mare in tarile PIGS cativa ani, dar nu e sfarsitul lumii. Romania nu va fi la fel de rau ca Grecia, si oricum a trecut deja printr-un deceniu de criza economica, va putea sa mai supravietuiasca la inca unul. Va fi greu pentru tineri, vor emigra multi in SUA sau Australia, Canada, etc, dar viata va continua. Va fi un „brain drain” din nou, dar nu este fatal.

Maian

Banii sunt luati de la off shore-uri sau de la cetatenii ciprioti? Din articol reiese ca banii ar fi luati de la cetatenii ciprioti, dar eu nu cred ca UE si FMI se vor atinge de banii cetatenilor. Daca acei bani sunt luati de la companiile off shore, din partea mea ar trebui sa-i ia pe toti, pentru ca acei bani au fost dusi acolo pentru a evita taxele si impozitele din tarile de origine. Lacomia si parcimonia unora a pus la punct acest sistem, toti smecherii care considera ca nu trebuie sa plateasca pentru sanatate, spitale, scoli, mare parte din banii coruptilor, din afaceri dubioase, contrabanda, trafic de orice fel etc. ajung in aceste conturi, acestia sunt bani negri,i spalati de sistemul off shore.

Alex

@Lucian: si de unde sa luam franci elvetieni sau lire sterline sau dolari canadieni, cand nu se gasesc la nici o casa de schimb valutar, iar bancile aduc ff. greu si doar la comanda? E usor de zis: luati de-alea si de-alelate, cand nu se gasesc…mai degraba bijuterii de aur sau cocosei, dar si cu alea e risc, ca daca scade uncia n-ai facut nimic. Un lucru e cert: pe masura ce ne apropiem de (eventuala) trecere la euro, dobanzile la depozite oricum vor scadea, apropiindu-se de cele la euro, deci oricum nu va mai fi rentabil sa-ti tii economiile in banca. Dobanda de politica monetara va scadea de voie sau de nevoie, aliniindu-se ECB -e cam singura cale de a reporni motoarele economiei, incurajarea creditarii pentru micii comercianti dar si pt. cei mari, va trebui sa recastigam tot ce am pierdut in perioada 2008-2012. Nokia si Mercedes nu vor mai reveni in Romania, insa sunt atatea alte domenii unde am putea recupera (ind. alimentara, siderurgie, prelucrarea petrolului etc.).

Burca Costinel

Si eu cred ca nu trebuia sa se atinga de depozitele sub 100 000 de euro, dar comunistii de la UE au vrut sa dea o lovitura de moarte paradisului fiscal cipriot.

Lucian Davidescu

Dacă chiar voiau asta, trebuia să lase băncile să dea faliment

Peter Christian Cucu

Lucian, nu intelegi rostul unei LECTII! Vrem reeducare si sa-i convingem, nu sa-i distrugem si sa-i supunem.

Peter Christian Cucu

Lucian, nu intelegi rostul unei LECTII! Vrem reeducare si sa-i convingem, nu sa-i distrugem si sa-i supunem.

Burca Costinel

Pai functionarea unui paradis fiscal se bazeaza pe incredere si daca bancile dadeau faliment nu ii subminau asa cum au facut cu impozitarea fortata.

Dan Duran

Nu cunosc situatia cu bancile din Cipru, dar ca principiu este imposibil sa se garantezee d.pobanzi de 6-7%, Undeva trebuie sa existe un risc pt pirderea principalului. La fel si cu alte paradisuri fiscale. Toate se vor prabusi. Cei care au ceva neuroni stiu deja ca toate schemele de asigurari sant failibile, deci nu cred ca evenimentele din Cipru vor induce schimbari majore in comportamentul investitorilor.

angel

Daca o asemenea masura se va aplica si in RO ( si nu m-ar mira), nu mai conteaza in ce moneda tii banii, tot acelasi procent iti ia.
Ar fi o prostie sa cumperi monede „sigure” tocmai acum, cind rata de schimb este extrem de proasta.
Monedele sint oarecum interconectate, daca una se apreciaza foarte tare statul repectiv va interveni, fiindca altfel scade exportul si implicit economia tarii respective (vezi cazul francului elvetian, care a fost limitat la 1.2 euro).
Fie nu ai economii, cheltuiesti tot ce cistigi, fie ai foarte multi bani incit chiar daca iti ia statul un procent (si oricum iti ia, indirect, prin inflatie) tot raman destui. Noi, ceilalti, sintem victime sigure.

Ovidiu Gura

Daca asta se prefigureaza, la ce mai foloseste ca Romania sa intre in zona euro ? Daca moneda euro o ia pe aratura ca o curca beata atunci si UE si eventual spatiu Schengen e cu un picior in prapastie si va fi o chestiune de timp foarte scurt in care totul in Europa va exploda si economia europeana o va lua razna si implicit influenta ei pe plan international.

Lucian Davidescu

Poate că preferă să se autodistrugă decât să ne primească pe noi

Chris Kay

ovidiu, trebuie sa te uitzi la the big picture. nemtzii de mai bine de 3-4 ani iau masuri care submineaza euro. de ce crezi ca fac asta? economia lor se bazeaza pe exporturi. cu cit euro sufera, exporturile lor cresc si economia lor (in euro) creste.
acum daca iei in considerare costul (platit de altzii) o sa vezi de ce le convine lor sa „sodomizeze” financiar pe astia mai pirpirii si mai alunecosi…asa astia mai babani o sa se gindeasca de doua ori pina sa incalce regulile.
ultima chestie…ciprul era paradis fiscal pt totzi evazionistii. nemtzilor si tzarilor nordice le convine sa le dea o lectie protectorilor evazionistilor … oricum, 10% taxa e apa de ploaie pentru ei, mai ales ca multzi au firme off shore si oricum nu vor fi afectatzi…dar ca si la arestarile vameshilor la tembelizor, baga frica in infractori pt o perioada…

alt Alex

„Sunt de cumpărat lire sterline, franci elveţieni, coroane de orice fel, dolari australieni, neo-zeelandezi sau canadieni.”

Nu cred. Monedele astea sunt supra-apreciate in raport cu economiile lor nationale.

Gologan

@LD – elucubratii – amagesti oamenii la pierdere. Sper sa fie destepti.
@Radu – comentariu pertinent si cu profunzime

Robert

Astfel de titluri pot cauza un Tsunami economic, inteleg ca socul vinde dar hai sa fim ceva mai precauti in insinuari.

Sorin Olteanu

In Cipru nu exista fond de garantare a depozitelor ?

Lucian Davidescu

Se presupunea că există, dar… surpriză

Chris Kay

eu cind m-am mutat in anglia din dk mi-am transferat o suma de bani din coroana daneza (legata de euro) in lire sterline la un curs de aproape 1.5 euro/lira.suma era cam leafa pe 1 an de zile.

in 2009/10 a trebuit sa cumpar pt familie o casa in RO…am transferat o suma substantiala din lire in euro. la un curs mediu de 1.13 euro/lira. Per total am pierdut 24.5% din ce am transferat.

Taxa respectiva a fost perceputa (indirect) de banca angliei ca sa isi sustina economia.

acum, de ce situatia cipriotzilor care au beneificat de euro, si acum platesc 6.6% taxa de moneda e condamnabila? iar eu care am platit 24.5% (cam leafa pe un an de zile!) e normala??

Lucian Davidescu

simplu, la transferul valutar se ştiu riscurile, la depozitele bancare riscul a fost ascuns cu o minciună cum că ar fi garantate.

Marian Maxim

Buy gold … transfer gold … sell gold … Chris … ieseai la un procent zic eu mai profitabil … asta e diferenta intre bani si moneda … Moneda sufera inflatie … pe cand ce cumparai cu un gram de aur in ’90 cumperi si acum

Chris Kay

Lucian: pai acum in articolul tau indemni lunea sa cumpere lire sterline. pe ce te bazezi? de 3 ani de zile ma uit la cursul de schimb si tre sa iti zic, evolutia nu se bazeaza prea mult pe date economice. sunt jucatorii de bursa care au citeva zeci-sute de miliarde si astia fac jocurile…cum bate un pic vintul intr-o directie, totzi schimba ca sa nu ramina descoperitzi just in case.
Marian: that is not the point! daca cipriotzii nu intrau in euro, foarte posibil ca prin inflatzie sa fi pierdut in ultimii 3 ani cei 6.6% pe care o sa ii piarda acum. asta e taxa de protectie care trebuie platita ca sa folosesti moneda altuia care aduce beneficii statului care o foloseste pt ca se imprumuta mult mai ieftin

Lucian Davidescu

Uneori prostia altora te obligă. Mai bine un risc natural decât hazard moral.
(vezi, Nelu Lupu , ce-i aia o rimă? rimează, deci e adevărat! :P)
Pe riscul natural poţi face hedging. Deci nu DOAR lire sau DOAR coroane – ŞI lire ŞI coroane Şi dolari non-US.

Lucian Davidescu

@jack37
„evident, deja e prea tirziu”
Să nu exagerăm. Cei care se trezesc la timp sunt o minoritate fără masă critică.

@Radu
Baţi câmpii încercând să raţionalizezi o tâmpenie şi mai adaugi câteva erori factuale ca să pară ţapănă teoria.
Garanţia este treaba statului, dar aşteptarea era ca UE să preseze pentru respectarea nu pentru încălcarea ei, pentru că de-aia e directivă. Ceea ce au şi făcut englezii şi olandezii când i-au hărţuit pe islandezi să plătească. În schimb, UE presează Ciprul să facă la fel ca Islanda, cu diferenţa că trebuie să sacrifice şi propriii cetăţeni ca să salveze băncile.
Dar dincolo de teorie, întrebarea e dacă depunătorii din Italia, Spania, Portugalia (inclusiv dubioşii care-şi ţin banii pe acolo) etc vor avea încredere în tine să-şi mai ţină banii la bancă sau îi vor muta.

@marian
„eu nu cred ca UE si FMI se vor atinge de banii cetatenilor”
Uite că tocmai s-au atins, dar tu continuă să nu crezi

@Alex
„si de unde sa luam franci elvetieni sau lire sterline sau dolari canadieni, cand nu se gasesc la nici o casa de schimb valutar”
online

@angel
„Daca o asemenea masura se va aplica si in RO ( si nu m-ar mira), nu mai conteaza in ce moneda tii banii, tot acelasi procent iti ia”
Păi cine ţi-a spus să-i ţii în bănci din România?

@alt Alex
„Monedele astea sunt supra-apreciate in raport cu economiile lor nationale”
În mod normal da, dar iată că nişte tâmpiţi sabotează normalul

@Robert
„Astfel de titluri pot cauza un Tsunami economic”
N-ai decât să faci protecţie la Tsunami pe banii tăi, nu pe ai altora.
Corect: „Astfel de JAFURI VOR cauza un Tsunami economic”

AristotelCostel

@radu

Desi esti cretin, te situezi la acelasi nivel cu cei care au adoptat masura ceea ce ar putea fi magulitor pentru unul… de nivelul tau.

Comunisto-securistii poponari, sau populari, au comis gafa vietii lor, au deschis cutia Pandorei, iar pana la sfarsitul lunii vei vedea un bank run generalizat in… UE.

@Lucian

Poti sa faci pipi pe toate valutele pe care le-ai enumerat.
Mai intai Euro va face un spike dezamagitor pentru „giurgisti”, iar apoi dolarul va ajunge in erectia perfecta fata de toate rahaturile pe care le-ai enumerat.
Cat de curand va incepe o intarire bleaga a pm-urilor dupa care se vor face praf… fata de „hartiile igienice”.

Suntem in fata ultimei miscari fake dinainte de … BIG DEFLATION!!! 😀

Peter Christian Cucu

Prostii! Banii din Cipru sunt furati si ar fi trebuit confiscati in intregime, nu doar impozitati cu 10%. Rusii si englezii sunt cei mai mari dusmani ai Europei Unite, primii sunt inca comunisti iar ultimii se cred inca in lupta cu Napoleon si Hitler cand aud de UE, MERITA sa li se confiste toti banii. Iar cum banii din Cipru sunt, in cea mai mare parte, banii rusilor si englezilor, nicio paguba pentru UE. Oricum, Marea Britanie ar trebui sa iasa din UE, din moment ce Marea Britanie crede ca Romania nu trebuie sa fie in UE.

Lucian Davidescu

Idioţii sunt cei mai mari duşmani ai europei unite

Peter Christian Cucu

Depinde, Lucian. Idiotii aia de care zici, de exemplu eu, nu vor o Europa cu paradisuri fiscale, chiar daca asta inseamna sa traiasca un pic mai prost. Istoria a demonstrate ca mandria oamenilor e mai presus, de multe ori, de logica economica.
De asemenea, UE nu are nevoie de o tara care nu crede in proiectul unui Stat European si incearca mereu sa-si traga spuza pe propria turta/insula.

Lucian Davidescu

Paradisul fiscal şi cel bancar sunt chestii diferite, Cipru nu e paradis bancar. Majoritatea ruşilor şi englezilor care au bani în Cipru chiar locuiesc acolo.
Dar hai să vedem schema mai largă: Oligarhii ruso-britanici depun bani la băncile din Cipru. Băncile din Cipru cumpără obligaţiuni greceşti. Din banii împrumutaţi, Grecia cumpără submarine germane (că nu s-a tăiat mai nimic din uriaşul buget de înarmare elen). Germania se supără că Grecia şi Cipru au rămas fără bani şi forţează un mic jaf din conturile ciprioţilor, ruşilor, englezilor şi românilor (!) Românii n-au economii prea mari, dar sunt câteva zeci de mii pe insulă.
Vor înţelege rostul lecţiei ăia cărora le va plesni în faţă.

Lucian Davidescu

Paradisul fiscal şi cel bancar sunt chestii diferite, Cipru nu e paradis bancar. Majoritatea ruşilor şi englezilor care au bani în Cipru chiar locuiesc acolo.
Dar hai să vedem schema mai largă: Oligarhii ruso-britanici depun bani la băncile din Cipru. Băncile din Cipru cumpără obligaţiuni greceşti. Din banii împrumutaţi, Grecia cumpără submarine germane (că nu s-a tăiat mai nimic din uriaşul buget de înarmare elen). Germania se supără că Grecia şi Cipru au rămas fără bani şi forţează un mic jaf din conturile ciprioţilor, ruşilor, englezilor şi românilor (!) Românii n-au economii prea mari, dar sunt câteva zeci de mii pe insulă.
Vor înţelege rostul lecţiei ăia cărora le va plesni în faţă.

Peter Christian Cucu

Depinde, Lucian. Idiotii aia de care zici, de exemplu eu, nu vor o Europa cu paradisuri fiscale, chiar daca asta inseamna sa traiasca un pic mai prost. Istoria a demonstrate ca mandria oamenilor e mai presus, de multe ori, de logica economica.
De asemenea, UE nu are nevoie de o tara care nu crede in proiectul unui Stat European si incearca mereu sa-si traga spuza pe propria turta/insula.

Peter Christian Cucu

Lectia de dat este una singura: daca eviti taxa medie UE ca ti se pare prea mare, UE are maini lungi si gheare ascutite si te ajunge oriunde, chiar si pe o insula izolata… si te taxeaza si acolo. E o lectie buna! Nu e un lucru rau ca birocratii UE sa ajunga la fel de temuti ca Fiscul american.

Lucian Davidescu

Atâta filozofie pe o confuzie: Contabilitatea fiscală şi aia bancară sunt chestii complet separate. Poţi să ai firmă în Cipru şi cont în altă parte sau cont în Cipru şi firmă în altă parte. Cei care au ȘI firmă ȘI cont în Cipru sunt excepţia, nu regula – probabil undeva la 4-5% din ce se confiscă acum.

Peter Christian Cucu

Da, am inteles asta… si nu fac nicio confuzie. Eu zic ca totul se reduce la aratarea muschilor. Birocratii UE si-au suflecat manecile si arata bicepsii tuturor. Nu conteaza logica economica, totul este o demonstratie de forta. Si eu raman la parerea mea: e una binevenita.
Si chiar nu cred ca Germania este cea care dicteaza… eu cred ca actiunea asta este o „emanatie” 100% europeana, in sensul unui curent majoritar de opinie care a luat forma unei decizii la varf.

Lucian Davidescu

Îşi arată muşchii fesieri unii altora şi îşi adulmecă flatulaţiile, chiar în timp ce îngroapă euro.

Peter Christian Cucu

Euro nu este atât de uşor de îngropat. Ar fi reuşit s-o facă americanii, la cât s-au chinuit până acum. Existenţa monedei unice europene este condiţionată de voinţa popoarele europene de a avea o Europă fără graniţe, nu de faptul că Lucian Davidescu, nişte oligarhi ruşi şi nişte şmecheri din Marea Britanie au luat ţeapă ascunzându-şi banii în paradisuri fiscale sau bancare. Din acest punct de vedere, Marea Britanie este duşmanul principal al Uniunii Europene, pentru că ea are şi graniţe geografice şi mentale cu popoarele de pe restul continentului. UE fără Marea Britanie ar fi mai bună, de Gaulle a înţeles asta. Mitterrand a înţeles şi el că Europa unită înseamnă atragerea ţărilor mici şi chiar a condiţionat reunificarea Germaniei de aderarea Germaniei unite la Euro şi renunţarea la marcă. Numai cretinii care conduc Marea Britanie sabotează UE, dorind când separare, când unificare, în funcţie de câţi bani le ies lor.

Peter Christian Cucu

Ca să fiu şi mai clar şi mai concis: indiferent ce credeţi voi, economiştii, Euro nu are NIMIC de a face cu economia şi TOTUL cu politica. Euro nu are nicio raţiune economică de a exista dar are o uriaşă semnificaţie politică.

Cristian Radu

Basescu si MONEDA EURO! noi nu o sa avem parte de euro!

Cristian Radu

Basescu si MONEDA EURO! noi nu o sa avem parte de euro!

Stefan Apalaghie

Au trecut ceva luni de cind explicam pe un blog ca in 1992 , guvernul italian aplica exact aceiasi solutie pentru a salva statul de la faliment . Prim ministru era un socialist notoriu . Giuliano Amato . Si tot ceva timp a trecut de cind explicam ca metoda stergerii unei parti a datoriei grecesti era exact modelul aplicat in Argentina cind tara respectiva , unicul elev model a FMI , a dat faliment mizerabi . Cum lumea are memorie scurta , numerosi „experti” platiti i a UE scot din sertare solutii deja aplicate si colaudate . Lasind clasa politica extaziata dar fara habar de un pic de istorie . Macar financiara sau economica . 🙂

Lucian Davidescu

Măcar italienii au restituit banii după o vreme, pe când ăştia dau „acţiuni” la bănci falimentare

Stefan Apalaghie

O remarca . Italienii au preluat fortat si obligatoriu (prin OUG) banii din conturi dar restituirea a fost facuta doar dupa prezentarea unei cereri scrise . Si dupa ani de zile . 🙂

Alexandru Traian

Ciudat e ca masura asta vine din partea dreptei, care se presupune ca ar trebui sa fie conservatoare si doritoare de o impozitare cat mai mica. Nu cred ca Anastasiades a actionat astfel de capul lui, ori are pe cineva in spate ori detine anumite informatii cum ca sandramaua incepe sa se prabuseasca si isi ia masuri de precautie pe spatele amarastenilor. Oricum, e singura tara din lume cu capitala divizata (intre turci si ciprioti) si deci nu in control al statului pe de-antregul, deci s-ar putea s aiasa cu scantei in partea nordica a insulei controlata de turci. Poate se umfla tarata-n ei la fel ca-n ’74…Va fi Cipru urmatoarea Grecie/PIGS? Ramane de vazut…

Alexandru Traian

Ciudat e ca masura asta vine din partea dreptei, care se presupune ca ar trebui sa fie conservatoare si doritoare de o impozitare cat mai mica. Nu cred ca Anastasiades a actionat astfel de capul lui, ori are pe cineva in spate ori detine anumite informatii cum ca sandramaua incepe sa se prabuseasca si isi ia masuri de precautie pe spatele amarastenilor. Oricum, e singura tara din lume cu capitala divizata (intre turci si ciprioti) si deci nu in control al statului pe de-antregul, deci s-ar putea s aiasa cu scantei in partea nordica a insulei controlata de turci. Poate se umfla tarata-n ei la fel ca-n ’74…Va fi Cipru urmatoarea Grecie/PIGS? Ramane de vazut…

angel

Mai exista si varianta „v-am spus ca va iau 10%? Ei bine, din bunatatea noastra nu luam decit 5%”, si cetatenii se mai linistesc un pic (bine ca nu au pierdut mai mult).

Alex Anitei

Adevarat Lucian, practic cu asta EU si-a semnat propriul deces. Cand iei o astfel de masura practic condamni la faliment sistemul bancar. Urmatoarele luni vor fi foarte interesante nu doar pt. Cipru ci si pentru celelalte tari din EU. Si stii ce spun chinezii despre vremurile interesante 🙂

Cristian Radu

poate o moneda ruso europeana in comun va salva europa sau chinezo americana !

Cristian Radu

nu cred ca moneda o ia pe aratura ci politica financiara rau prefigurata de unele state ale PPE! au luato pe aratura este putin spus ca-ci ar rasari din nou dar din ziduri nu gata betonata!

Gelea Gheorghe

M-am speriat rau de tot cand am citit ca trebuie sa ne scoatem repede banii de la banci, apoi am realizat ca nu are ce sa mi se intample atata timp cat nu am nici un leu bagat pa pastrare in banci , ba chiar am datorii la acesti camatari notorii care sprijiniti de politicienii basisti, in mandatul lui BOK ne-au facut harcea parcea bugetele personale dar si Romania, au falimentat-o. Cine mai depune bani la bancile din Romania inseamna ca au o mare problema de administrare a banilor. Daca depui 10 milioane la banca, si ,,uiti” de ei vreo 5-6 ani, peste 7 ani esti chemat sa mai dai ceva bani bancii caci aceasta ti-a admin istrat atat de bine banii incat banii depusi la respectiva s-au dus dracului si te scot si dator. asa stat, asa banci.

Catalin Cantea

CHESTIA ASTA SE INTAMPLA PESTE TOT

Catalin Cantea

CHESTIA ASTA SE INTAMPLA PESTE TOT

Marius Dincă

Măsura nu este de confiscare a banilor, ci de transformare a unui procent de 6,75% din depozite in instrumente financiare de creditare a Ciprului. Bani nu sunt pierduti, ci imprumutati de catre populatie Ciprului, ca o conditie pentru a mai primi alti bani de la UE si FMI. Aceasta decizie are însă şi un alt scop, respectiv începerea luptelor contra paradisurilor fiscale. Aceasta înseamnă după părerea mea exact inversul a ceea ce spune acest articol. Astfel până acum omul simplu plătea taxe şi impozite fără posibilitatea de eludare iar marile corporaţii reduceau la minim plăţile de taxe şi impozite, şi o făceau legal cu ajutorul paradisurilor fiscale inclusiv a Ciprului. Odată cu acest război care va fi câştigat sper, se va pune semn de egalitate între taxele şi impozitle plătite de omul simplu şi obligativitatea plăţii acestora de către marile corporaţii.

Lucian Davidescu

Vă propun următorul târg – îmi remiteţi toate economiile dvs. iar eu vă dau în schimb acţiuni la bănci din Cipru la un preţ DE DOUĂ ORI MAI BUN decât cel care le-a fost băgat pe gât ciprioţilor? De acord?

Marius Dincă

Eu nu am beneficiat de avantajele cetăţeniei unui stat paradis fiscal … Pactul este doar pt 6,75% din depozite nu pentru toate economiile. Mai cunoaşteţi o ţară din lume unde totalul depozitelor depăşeşte de 8 ori PIB-ul ?

Marius Dincă

Eu nu am beneficiat de avantajele cetăţeniei unui stat paradis fiscal … Pactul este doar pt 6,75% din depozite nu pentru toate economiile. Mai cunoaşteţi o ţară din lume unde totalul depozitelor depăşeşte de 8 ori PIB-ul ?

Hawk Henrich

Un raspuns echilibrat, in cunostinta de ale finantelor. Va dati seama ce haos ar insemna (daca dam curs la aceste indemnuri) in sistemul bancar?!! (o fi el cum o fi). Sau dam numai cu pareri?!

Lucian Davidescu

Deci refuzaţi, deci ESTE confiscare – QED.
Alt exemplu: Islanda, care a avut o soluţie infinit mai deşteaptă.

Lucian Davidescu

Păi nu trebuie să dea toată lumea curs – mereu e nevoie de o majoritate de pinguini care să-şi ţină în continuare banii în bănci ca să contribuie la combaterea haosului: dumb money.

Lucian Davidescu

Logic este să faci ceea ce spui, or nu eu am dat bir cu fugiţii.
În rest, şi dvs. ca mulţi alţii confundaţi contabilitatea fiscală cu cea bancară, care sunt chestii total diferite – firmele înregistrate în Cipru nu trebuie să aibă şi conturi acolo.

Marius Dincă

Nu aveţi logică.
Da, Islanda a avut o soluţie curajoasă şi este de apreciat. Şi acolo era un sistem bancar supradimensionat. Dar era doar o bulă financiară. Cipru este în altă situaţie. Ţara este un mare lighean de spălare a banilor şi plimbare a unor profituri care nu vor mai fi impozitate. Nu cred însă că se va repeta situaţia din Argentina.

Florin Miu

Pactul de „doar 6.75%” este semnat unilateral de acelasi stat care a spus acum ceva timp ca nu va face niciodata un astfel de pact. Daca ai incredere in acel stat probabil ca inca mai crezi in Mos Craciun.

Burca Costinel

Eu va fac o oferta de nerefiuzat si va dau actiuni la schimb la banci din Cipru la un pret DE TREI ORI MAI BUN decat cel care le-a fost bagat pe gat cipriotilor! 😀

Prian Alex

Cum arata contractul asta de imprumut stabilit intre cele doua parti? Sau merge asa pe cuvant toata treaba?

Radu

@Aristotel
De circa 80 de ani, de la ultima criza financiara mondiala (Marea Depresie), in toata lumea a fost clara aceasta ordine:

In caz ca bancile dau in bara si dau faliment (fara bailout de la stat), cel mai just este ca lichidarea sa fie facuta in ordine descrescatoare a riscului (deci si a dobandei sau dividendelor):
1) intai sa se lichideze investitiile actionarilor, chiar daca asta duce la scaderea cursului pe bursa (sa se emite mai multe actiuni pe piata, sa nu se mai dea nici un dividend, etc)
2) daca asta nu este de ajuns, sa se lichideze asseturi ale bancilor
3) daca nici asta nu este de ajuns, atunci urmatorii la rand sunt creditorii comerciali ai bancilor
4) daca nici asta nu este de ajuns, fondurile de garantii bancare ale statului intra in bataie (pe cat se poate, in caz de criza mondiala nu tin prea mult, ca nu au fost gandite pentru o situatie in care mai mult de 5% din banci sa fie in pioneze)
5) daca nici asta nu este de ajuns, atunci deponentii care au pus bani in conturi cu dobanzi trebuie sa aiba un haircut
6) cel mai sigur sunt deponentii care nu au put bani lichizi in banca, ci doar folosesc serviciile de securitate a bancii (cutii de safety pentru tinut bijuterii sau teancuri de bani care sa nu le numere nimeni, si care nu intra in circuitul de fractional reserve banking)

In caz ca guvernul local, sau UE/FMI etc decid totusi sa faca un bailout, nu trebuie sa acopere tot. Dimpotriva, daca ar proteja pe toti de consecintele speculative, ar incuraja speculatia si in viitor, pe principiul ca bancile ar fi „too big to fail” si ar putea sa isi faca in continuare de cap.

Care ar fi alternativa la ce a facut Cipru? Oricum cand bancile incepeau sa dea faliment cand Grecia intra in default, oamenii si-ar scoate cat ar putea din bancomate si i-ar pune la saltea. Doar ca sistemul financiar s-ar bloca mult mai rapid, si oamenii nu ar putea sa isi scoata 94% din bani, si nici macar 90% din bani. Poate ca unii mai norocosi si-ar putea scoate 100% din bani, dar majoritatea mult mai putin. Comparat cu sansa norocului, decizia guvernului de a impune astfel de taxa pentru a putea totusi garanta macar 90% din bani nu suna chiar asa arbitrara.

Oricum, decizia nu este inca finala, nu a fost inca aprobata de Parlament (link mai jos pentru articolul NYTimes):

Mr. Kirkegaard said he was surprised that Cypriot creditors had decided to go after smaller depositors, but that part of the rationale might have been avoiding putting too much pressure on businesses, which hold a large share of the high-value accounts. Given the stunned reaction, it was not certain the measure would pass the Cyprus Parliament.

@LD
Frumoasa logica ta, deci Angela Merkel este o comunista deoarece nu vrea sa cheltuie banii contribuabilor germani ca sa faca bailout la oligarhii rusi care au decis sa isi puna banii in bancile care speculau in titluri grecesti cu dobanzi uriase (potrivite riscului, o dobanda de 25% inseamna o acceptare a unui risc de 25%). Ea se gandeste ca in 6 luni vin alegerile, si alegatorii o vor pedepsi daca contribuie la un bailout de 100%. Sunt alegatorii germani atunci „maoisti” ca s-au saturat sa contribuie la bailouturi?

Din NYTimes de azi:
http://www.nytimes.com/2013/03/18/business/global/facing-bailout-tax-cypriots-rush-to-get-their-money-out-of-banks.html?ref=world&_r=0

The deposit tax, which is expected to raise €5.8 billion appeared aimed at gleaning large amounts of cash from the accounts of wealthy Russians, who have poured deposits into Cypriot banks in the past several years. Chancellor Angela Merkel of Germany, who faces a pivotal election in September, has been particularly concerned that most of the bailout money could wind up in the hands of Russian gangsters and oligarchs, a fear backed by a recent report by the German intelligence agency.

Deci agentia germana de inteligenta germana (care in perspectiva ta este „maoista”) a raportat clar ca in Cipru si-au parcat foarte multi oligarhi rusi banii. Si Angela Merkel, precum si marea majoritate a germanilor, nu are chef de facut bailouturi nici grecilor/cipriotilor cetateni UE, darmite oligarhilor rusi. Mai spune-mi inca o data, de ce sa le faca nemtii un bailout de 100% ? Sa zica mersi ca i-au ajutat nemtii, ca daca nu ii ajutau, se darama toata sandramaua speculativa.

Nemtii si altii de la conducerea BCE deci au spus cipriotilor ca pot cel mult sa faca un bailout limitat, si ca nu poate fi evitat un haircut pentru depunerile mari (cum a fost cel de 9.9% din depunerile de peste 100k). Apoi ce s-a intamplat cu depunerile de sub 100k a fost decizia guvernului cipriot–sa realocheze din bugetul national miliarde de dolari, cum a facut Irlanda, ca sa plateasca ponoasele bancilor cu pretul concedierilor a mii de invatatori, profesori, si alti bugetari, sau sa plateasca ponoasele bancilor printr-un haircut mai mic facut chiar si depunerilor de sub 100k.

In SUA bineinteles, guvernul federal garanteaza de 80 de ani (prin FDIC) toate depunerile pana la 100k, chiar daca in vremea lui Reagan a ajuns sa piarda guvernul zeci de miliarde de dolari cand bancile crapau pe capete in anii 80 (spre deosebire de programul TARP de pe vremea lui Bush cel Mic, care in final si-a recuperat banii lichidand AIG pe parcursul a 3-4 ani).

Dar guvernul Cipru nu are resursele guvernului SUA, si nu a putut sa garanteze tot. Nu are nici macar resursele guvernului Irlandei, si nici o austeritate la nivel irlandez nu ar fi fost suficienta ca sa plateasca pentru garantarea depozitelor, si nici la randul lui nu se putea guvernul cipriot imprumuta cum s-a imprumutat guvernul Irlandei pentru a face bailout bancilor. S-a sperat ca in UE se va ajunge la o integrare politica si fiscala, dar se vede ca este foarte departe de asa ceva, si probabil ca nici nu se va ajunge la asta, ca toate popoarele vad asta ca o propozitie din care ies in pierdere–nemtii vad tarile PIGS ca un sac fara fund, care necesita bailout dupa bailout la nesfarsit. Iar cei din tarile PIGS s-au saturat de atata austeritate, si fac vant politicienilor care sunt perceputi (pe drept sau pe ne-drept) ca marionete ale nemtilor, cum a fost ultima alegere in Italia, care i-a facut vant lui Monti.

In astfel de conditii, ar trebui sa se socoteasca fericiti deponentii care au pierdut doar 9.9% din ce au depus in banci speculative. Daca vroiau sa nu riste nimic din ce au speculat bancile, ar fi tinut banii in cutiile de depozit din banci (unde se pot pune si teancuri de bani, nu doar bijuterii), sau in safe-urile din casa. Dar atunci nu ar avea nici o dobanda.

Radu

@LD
Tare ciudat, NBC News scrie ca ecologistii si comunistii ciprioti vor vota impotriva bailoutului, si coalitia de dreapta inca spera sa gaseasca suport (desi partidul de la conducere are doar 20 din 56 locuri in parlament)

http://worldnews.nbcnews.com/_news/2013/03/17/17345457-cypriots-asked-to-surrender-up-to-10-percent-of-bank-balances-in-return-for-eu-bailout?lite

The choice facing Cyprus was between „the catastrophic scenario of disorderly bankruptcy or the scenario of a painful but controlled management of the crisis,” President Anastasiades said in a written statement.

His right-wing Democratic Rally party, with 20 seats in the 56-member parliament, needs support from other factions for a vote to pass.
„The dilemmas are very tough,” said Marios Karoyian, head of the Democratic Party, junior partner in the coalition government. „Things are unbelievably hard.”
He did not say which way his party would vote. It is already split over backing Anastasiades three weeks ago.
Cyprus’s Communist party AKEL, accused of stalling on a bailout during its tenure in power until the end of February, was likely to vote against the measure. The socialist Edek party called EU demands „absurd”.
„This is unacceptably unfair and we are against it,” said Adonis Yiangou of the Greens Party, the smallest in parliament but with the potential ability to swing any vote.

Deci care sunt maoistii aici, cipriotii de dreapta care sustin bailout-ul, sau cei de stanga care s-au opus si in trecut si continua sa se opuna (si care in loc de bailout ar prefera ca tot sistemul financiar sa clacheze, ulterior bancile sa fie nationalizate, etc) ? FMI si BCE intotdeauna au aparat interesele bancilor, si este foarte nostim sa le numesti „maoiste” .

Steve Red

scapa cine poate nene

adi

luni ma duc sa imi scot banii din banca .
pe bune.

Walter Klemens

probabil ca s-a invatat lectia de la greci..! care si-au scos in numai cateva zile cateva miliarde de Euro de la banci…! Deci, care e diferenta (pentru soarta bancilor)??? Ca cetatean contribuitor la banii statului, cred ca fiecare popor sa-si scoata propria carutza din noroi – si nu sa apeleze la ajutoare straine (ajutoare care se stiu ca nu mai pot fi restituite in veci!…) Asa vad si eu lucrurile: atita timp cit in Romania exista miliardari – si multimilionari – si milionari… atita timp nu vad nici un motiv sa fie alocate ajutoare (straine) poporului sarac !!! sa-si faca singuri temele…

Walter Klemens

probabil ca s-a invatat lectia de la greci..! care si-au scos in numai cateva zile cateva miliarde de Euro de la banci…! Deci, care e diferenta (pentru soarta bancilor)??? Ca cetatean contribuitor la banii statului, cred ca fiecare popor sa-si scoata propria carutza din noroi – si nu sa apeleze la ajutoare straine (ajutoare care se stiu ca nu mai pot fi restituite in veci!…) Asa vad si eu lucrurile: atita timp cit in Romania exista miliardari – si multimilionari – si milionari… atita timp nu vad nici un motiv sa fie alocate ajutoare (straine) poporului sarac !!! sa-si faca singuri temele…

Bogdan Caramalac

In principiu au demonstrat ca banii nu sunt in siguranta nicaieri pe teritoriul Uniunii Europene. Nu vorbim de riscurile obisnuite (insolventa bancara, curs valutar, acces electronic neautorizat…), ci de RISC DE HAZARD MORAL, izvorat chiar de la varful UE, nici macar din sistemul bancar (sa nu va imaginati ca e doar in Eurozona; puteau ca, pe langa cele 25% procente taiate de Basescu din salarii, sa mai ia si 10% din soldurile conturilor – dar i-ar fi afectat si pe slugile lor de la varful tarii, si s-a optat sa plateasca doar saracul). Acest risc se intinde acum pe tot teritoriul UE; i se poate intampla oricarei tari membre care nu are o pozitie de varf, intrucat e la un nivel decizional. Este cel mai pervers dintre riscuri, caci previziuni pot fi facute oricand pe indicatorii economici, dar nu poti prevedea ce le iese pe gura nebunilor pusi sa conduca. Sfarsitul regimului basescian a fost adus de manifestarea acestui risc, intrucat oamenii au vrut sa elimine riscul de hazard moral, sa nu-i mai lase tara pe mana, odata cu pedepsirea lui Basescu. Vedeti cum a castigat referendumul din 2007 si alegerile din 2009, cata vreme nu a manifestat hazardul moral fata de increderea poporului in el. Acum e posibil ca nu doar Cipru, ci si alte tari sa experimenteze transferuri masive de fonduri catre tari care respecta cultura bancara, precum Elvetia. Singurul element limitator e legat de partea tehnica. Conturile se deschid extrem de greu (iti trebuie dovada de domiciliu, cod fiscal, etc.). Inca nu s-a ajuns, din pacate, la deschiderea cu un simplu signup online. Prin urmare, majoritatea covarsitoare vor ramane prizonierii sistemului bancar european, aflat la cheremul nebunilor care conduc UE. Ca vor avea conturile acasa sau in strainatate, va exista acelasi pericol cata vreme se afla pe teritoriu european. Acum nu stiu in ce masura Cipru a CONFISCAT DOAR DEPOZITE, SAU A LUAT SI DIN CONTURILE CURENTE. Se mai ridica si problema viabilitatii depozitelor ca instrumente de economisire (eu n-am folosit NICIODATA depozite, detest sa-i las banii bancii sa-i utilizeze la maxim; prefer sa-i tin in conturi curente, ca sa-i pondereze si sa-i utilizeze mai putin; pentru mine depozitele nu mai sunt decat instrumente institutionale de economisire, nu le mai vad a avea o relevanta personala; cateva procente de dobanda sunt egale cu nimic, conturile curente cel putin ofera flexibilitate, si mai sunt si investitiile alternative o cale. Dar intotdeauna riscul de hazard moral se va indrepta spre zona in care se afla banii (in Romania, salariile bugetarilor, in Cipru, depozitele bancare; daca intr-o tara o parte insemnata a populatiei si-ar tine economiile in fonduri mutuale, factorul decizional le-ar lua din valoarea unitatii de fond; vezi si ura UE fata de secretul bancar, sau cazul Wegelin). Paradisurile fiscale nici ele nu mai sunt chiar o solutie, intrucat s-au gasit cai de suprataxare a transferurilor (vezi impozitul de 50% pe platile de facturi catre Monaco); la un moment dat, foarte apropiat, vor ajunge sa impoziteze si transferurile SWIFT; singura posibilitate, in viitor, de a fenta aceste impozite, va fi doar folosirea platilor online si a cardurilor (deci intr-un grad extrem de limitat). Dar Cipru va fi, de departe, cel mai afectat. Isi pierde reputatia de paradis fiscal, ca si orice urma de incredere. Ce investitor va mai veni in Cipru, stiind ca guvernul va aproba orice aberatie-i cere un factor de presiune externa ? Dar nu vor realiza gafa pana nu vor fi penalizati cu reducerea investitiilor straine reale. Dar un lucru de gandit despre care am auzit e un reset economic in viitorul nu prea indepartat…

Gruchio

E o mare varza in capul tau. Salariile „taiate” cu 25% sunt niste venituri pentru munca viitoare, neprestata inca. Nu-ti convenea taierea, nu aveai decat sa te duci sa muncesti in alta parte, pe mai mult.

Depozitele confiscate sunt bani deja munciti, aflati in patrimoniul deponentilor.

ian

curat analiza…cretini, dobitoci, etc. . pai cin’te puse, monser sa-ti ti banii tocmai in cipru? pe cat ca lumea o sa inghita galusca cu eleganta? de ce oare? bine, asta cu exceptia unor „analisti” care nu, nu ei…asa, de dragul dreptatii…cand mama naibii o sa invatati ca profitul e proportional cu riscul CARE RISC CHIAR SE MATERIALIZEAZA UNEORI!!!!

kilroy

Bineinteles ca madam Merkel aproba miscarea si explica deponentilor ce bine va fi pentru ei. Intre timp, bancomatele sunt goale, parlamentul cipriot amana dezbaterea de teama, distractie mare (daca actiunea s-ar petrece intr-o carte sau film)

Nelu Lupu

„Calul moare de drum lung si p….ul de grija altuia…” sau cum ar veni ca eu, personal nu inteleg indignarea „tovarasesca” a comentatorului impotriva imperialismului occidental. Lasand la o parte orice argumente impotriva oportunitatii unuei asemenea masuri, sa nu uitam ca aproape jumatate din valoarea euro este data de economia germana, care sta bine mersi cu comenzile si exporturile si nu da niciun semn ca ar renunta la euro sau si-ar dori un euro mai slab (ca doar cumpara materii prime din banii incasati pe tehnologia exportata).

Lucian Davidescu

Dacă nu înţelegi, bagă un proverb, ceva, numa să rimeze. Al tău nu rimează 🙁

Lucian Davidescu

Se poate formula aşa:
„Cât timp chinezii muncesc şi nu se oţărăsc,
Dolarul şi euro nu se prăbuşesc”
Deci rimează, deci e adevărat! 😛

Nelu Lupu

ma maguleste atentia comentatorului pentru postarea mea. Cat timp euro este moneda de rezerva pentru o gramada de tari dintre care cea dintai e China, niciun euro (sau USD) nu se prabuiseste. Adica harnicul popor chinez munceste sa exporte slapi, tricouri si creioane la toata lumea si o mana de oligarhi est europeni care „au intinat nobilele idealuri ale socialismului”, isi bat joc de munca lor pentru ca Merkel i-a intepat usor la buzunar? ( adica sponsorizeaza asa-zisi formatori de opinie sa faca valuri in presa…) Fii calm dom’le

marks

De cand e istoria se dovedeste din cand in cand, ca de fapt organizarea umana e conventie intre parti in care partea mai puternica impune. Patriotismul e similar cu definitia lui Marx pentru religie e opiumul popoarelor ca sa-i adoarma si sa-i faca sa inghita pe nemestecate tot rahatul. Cat priveste economia e simplu. America traieste pe deficit de o suta de ani. De ce tot globul ii finanteaza. Deoarece America e singura tara care poate fi autarhica la un nivel inalt. Au cea mai puternica armata, ocupa un continent, zona vulnerabila de sud e lasata cat sa furnizeze muncitori dornici demai bine, au tehnologie si stiinta si energetic pot sa se descurce. Din aceasta cauza dolarul e o moneda sigura si cautata desi daca ar fi sa ne luam dupa logica economica n-ar fi. In felul acesta americanii traiesc de un secol si ceva peste posibilitatile lor si asta ii face sa recruteze creiere destepte dintoata lumea incontinuu. Pe de alta parte politic sau economic nu lasa ca o forta sa devina prea puternica si balansul asta face viata suportabila deoarece opreste timanifestarile tiranice si nici nu devin sclerozati economic. Europa viseaza sa replice modelul American. Teoretic este zona cea mai bogata a lumii. Problema Europei este ca devenit asa avand un sistem competitiv intre state si extragand din restul lumii surplus. Sistemul competitiv, care a dat razboaie secole de-a randul dar a si dezvoltat Europa e deturnat de UE insa numai aparent. In continuare se fac jocuri iar Germania, Franta si Anglia incearca sa domine fiecare in felul ei de fapt incearca sa extraga cat mai multe avantaje. Nu va mai tavaliti pentru Cipru. 25% din economia Europei e Germania. 45% e Germania si Franta si 60% daca se adauga Marea Britanie. In ecuatia euro Germania e chiar mai mult adica vreo 26.6% Germania si 0,1% Cipru. Pe scurt economic Germania e un sfert din Europa. Impreuna cu cateva state bogate ajunge pe la 80% din Europa. Cam aici e buba Europei cu doua viteze ce se prefigureaza. UE avea nevoie de o stabilizare si o democratizare la granita de est. Yugoslavia a arata ca sunt posibile razboie si instabilitate si in sec XX ceea ce ar fi afectat credibilitatea statelor europene. Asa ca au fost atrase si supuse cu morcovul European. Acum tehnologic si economic cateva state au cel mai mult dar si dau la ceilalti cel mai mult. Asa ca se poate face o UE scumpa pentru bogati si o UE de anticamera pentru restul. Acestora li se va promite perpetuu UE cea scumpa si li se va da mai putin deoarece riscul a mai scazut acum. Ce are nevoie Germania e de fapt o masa critica mai mare decat ea insasi ca sa contrabalanseze Amercia dar si BRIC sau orice alte puteri ce se pot ridica.

Mihai Gorovei

Din cate stiu eu fondul ala de garantare a depozitelor iti da in caz de faliment cam 70% din ce aveai in banca. Adica pierzi cam 30%. Acum intreb si eu: Daca ar veni unu sa te intrebe ce preferi, sa iti ia 6% din depozit sub forma de credti acordat statului sau confiscare sau sa dea faliment banca si sa pierzi 30%, ce ai prefera?

Lucian Davidescu

Din câte ştiu eu, ce ştii tu e fals

Lucian Davidescu

Păi scrie în text, semn că am aflat de mult- 100.000. Uite un link mai nou de 2010 şi mai scurt: http://www.fgdb.ro/

Lucian Davidescu

Dacă chiar vrei să ţii cu ursu, îi laşi să se spulbere. Sau poţi să-i depui la mine, promit să-ţi restitui 95%.

Mihai Gorovei

Ok, sa spunem asa.Dar daca iti ei toti banii depusi si tara da faliment, ti se vor devaloriza banii aia cu mai mult de 6%???Eu zic ca da.

Liviu Mihoc

Pai sa dispara euro daca nu mai poate fi tinut in viata. Nu se poate sa fie salvate pe banda rulanta toate tarile din sud de cateva tari din nord. Pur si simplu nu sunt atatia bani!? Ia sa-si mai plateasca si singuri bail-out-urile!!!!!!

Silviu Petcu

Cu câţiva ani înaintea datei de 1 iulie 1997, când se ştia că Hong Kongul va trece în administrarea Chinei, finanţiştii s-au gândit la un alt loc de depozitarea a sumelor imense aflate în sud-estul Asiei. După multe controverse a fost aleasă insula Cipru.

Faţă de alte paradisuri fiscale accesul în Cipru este facil şi greu de controlat. Pe locurile unde – potrivit mitologiei greceşti – a căzut în apa mării înspumate organul genital al zeului Uranus, amputat de fiul său, Cronos au apărut multe porturi, unde miliardarii pot veni liniştiţi şi pleca cu genţi burduşite.

Poziţia geografică a acestei insule îmbie şi miliardarii arabi, fiind destul de aproape de ei. Multe off-shoruri din Asia s-au mutat în Cipru şi chiar românii s-au simţit atraşi de acest paradis fiscal.

Atât de mult încât după ce insula unde s-a născut zeiţa frumuseţii, Afrodita, a devenit paradisul fiscal al acestei părţii a Planetei, chiar echipa naţională de fotbal, a României a început să-şi organizeze cantonamentele de pregătire pe teritoriul ei. Prilej de a strecura în genţile cu echipament sportiv şi unele sume de bani, a căror provenienţă se şi dezbate în aceste zile în celebrul Proces al transferurilor.

Viaţa curgea liniştit în Cipru. Majoritatea bogătaşilor români îşi ţineau banii acolo. Fără impozite, aproape, fără DNA, fără ANI. Orice comisie rogatorie se încurca între off-shorurile acţionare la alte off-shoruri. Totul era bine.

Doar că, acum câteva luni Putin i-a atenţionat pe miliardarii ruşi să-şi aducă banii în ţară. Aceştia nu l-au luat chiar în serios cu toate că exemplul miliardarului Mihail Hodorkovski, care coase haine de 10 ani, prin Siberia, ar fi trebuit să-I pună pe gânduri.

Fără ca cineva să poată dovedi asta Putin a lovit. Ca un avertisment pentru că în urma măsurilor luate în Cipru cel mai mult au pierdul miliardarii ruşi.

Nici cei români nu stau pe roze. Se ştie că nimenu nu se ducea până în Cipru pentru a ascunde 100.000 de euro. Toţi ai noştri au dus acolo multe milioane şi au pierdut, deocamdată 10% din bani.Nu-mi pare rău.

Citiţi mai mult: Putin, pârjolul din Cipru şi cât au pierdut miliardarii români – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/putin-parjolul-din-cipru-si-cat-au-pierdut-miliardarii-romani-1028552.html#ixzz2NrdW2xRf
EVZ.ro

edy

Eu nu sunt economist dar ma gandesc ca daca Ciprul nu avea euro ci moneda proprie ,trebuia sa o devalorizeze mai mult decat cei 6-10% blocati acum.La noi nu s-a luat un leut din depozite teoretic ,dar practic prin devalorizare,inflatie ,impozite s-a pierdut mult mai mult asa ca parca as fi preferat sa am euro si sa pierd o singura data pana in 10% (am inteles ca de fapt e o blocare nu o pierdere)Cred ca euro ramasi vor valora mai mult ca putere de cumparare datorita scaderii inflatiei.

Insider economic

Buna, nu stiu cine a semnat acest articol dar, fara suparare, induce in eroare. Insa este de admirat vointa si ravna cu care este scris, inteleg adevaratul si nobilul motiv. Vina nu este a ta, ci a lipsei accesului la adevar si la adevarata informatie. Critic acest articol pt ca induce in eroare oamenii spre investitii false, din lipsa documentatiei.

De aceea, iata adevaratele informatii: adevarat ca dolarul american se va devaloriza continuu. Euro se mentine la un nivel oarecum ridicat datorita faptului ca INCA nu s-a inceput tiparirea suplimentara de bani. America a decis sa tipareasca bani fara sa impuna masuri de austeritate, iar Europa a decis invers, adica sa impuna masuri de austeritate fara sa tipareasca moneda euro. Din cate se observa in exemplul Japoniei in trecut, dar si in America in prezent, tiparirea de bani nu face decat sa amane introducerea masurilor de austeritate.

In Europa se va porni cu tiparirea monedei euro de-abia cand masurile de austeritate au fost aplicate in toate tarile membre si non-membre. Acesta este planul, fie ca va place, fie ca nu, se cauta inrobirea tuturor statelor din Europa, din care castigatoare va iesi Germania. Va suna cunoscut? Razboaiele mondiale nu se vor mai duce cu armata, ci cu economicul. Asupra Elvetiei se fac presiuni puternice practice din partea „elitei” mondiale, Elvetia fiind atacata financiar prin infuzi uriase de bani pt a declansa tiparirea francului elvetian care va duce la o devalorizare catastrofala a acestuia. De ce Elvetia? Pt ca nu s-a supus Europei, nu a adoptat moneda euro, nu a adoptat nimic. In prezent, de mult timp, Elvetia ofera dobanda 0% pt depozitele bancare in franci elvetieni pt a stopa infuzia de valuta care vine din afara in Elvetia. Dar nu va reusi, pt ca deja infuziile de bani depasesc de 5-6 ori PIB-ul Elvetiei. Va fi nevoita sa tipareasca franc elvetian pt a stopa catastrofa.

De aceea, recomandarea de a investi in franc elvetian este o eroare cumplita, care va distruge pe multi. Lira sterlina nu va avea valoare deoarece se va prabusi odata cu Euro si cu piata de capital, fiind in stransa relatie cu Europa si cu bursele. Valoarea si stabilitatea lirei sterline este data de faptul ca la Londra se tranzactioneaza cele mai mari valori bursiere din toata lumea. In momentul prabusirii pietei de capital, lira sterlina se va prabusi.

Dolarul australian este in stransa corelatie cu economia Chinei. Cand economia Chinei va fi stabilizata prin legi politice (pt a stopa lacomia si astfel criza), dolarul asutralian se va prabusi. Evolutia dolarului australian se bazeaza pe exporturile de minereuri si materiale de constructii din Australia catre China.

Dolarul canadian se afla in zona de raport 1:1 cu dolarul american. Cum vine asta? Daca economia Canadei este cu mult mai stabila decat cea americana, de ce nu se apreciaza puternic moneda canadiana? Deci se observa clar ca este in stransa corelatie cu USA, iar atunci cand USA se va prabusi, la fel si dolarul canadian.

Ramane dolarul neo-zeelandez. Oare ce confera stabilitate si randament acestui dolar? Politica monetara din Noua Zeelanda, care ofera un randament bancar superior altor banci din lume. Insa este vulnerabil la crize mondiale. Iar cand moneda neo-zeelandeza creste sau scade, o face cu zeci de procente, deci castigi sau pierzi uluitor. Insa daca luam exemplul Noii Zeelande, observam ca stabilitatea monedei lor este data si de altceva: simplitatea lor.

De aceea, cea mai buna recomandare este ca romanii sa-si tina banii in leii romanesti. Traim in Romania, deci folosim leul.

Ideea de a retrage banii de la banci exista de mult timp, s-a zis si in Romania de catre directorii de banci. Este bine sa nu tii banii la banci, dar nu scapam de taxarea care va veni. Cand se va pune in plan ca Romania sa fie robita, se gasesc mijloace. Si deja unele au fost implementate, ca de exemplu marirea TVA. Va retrageti banii de la banci? Nu-i nimic! Tot la noi vor veni prin marirea de TVA!

Gruchio

Si eu sunt de acord ca cea mai buna idee este sa-ti tii (toti!) banii in lei, mama adevarului care spui tu adevarul adevarat. Sper ca tu asa faci, cazul putin probabil in care chiar ai bani de tinut in ceva.

Anii 1991-1994, fratele lor mai mic 1997 sau bunicul lor 1947 iti dau dreptate si te saluta (din mers).

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/ipc.ro.do

P.S.: Mie mi se pare destul de simplu sa vezi cine a scris articolul: e trecut sub titlu.

Alex Lamb

Matematica simpla: 6.75/100 * X = … Bani la buget peste noapte! Grozav! Repercusiuni… ce e alea?

Blink Bling

Foarte „interesant” ce se intampla … deci solutia este cocosei de aur si salbe?? ….

Ştefan Gherghei

!!!

Radu

Se pare ca presedintele Nicos Anastasiades (de dreapta, dar catalogat de unii ca „maoist”) nu are sustinere in parlament, si se amana votul. Bancile vor ramane inchise cel putin o saptamana:

http://www.nytimes.com/2013/03/19/business/global/asian-markets-drop-on-latest-euro-concerns.html?hp&pagewanted=all

Mr. Anastasiades warned Sunday that a failure to pass the €10 billion, or $13 billion, deal could lead to a major shock, including “a complete collapse of the banking sector” and the possibility that the divided island nation would have to leave the euro altogether. …. The previous bailouts have been financed by taxpayers, and the new direction has raised fears that depositors in Spain or Italy, two countries that have struggled economically of late, might also take fright.

Deci intr-adevar este risk de contagiune in toate tarile PIGS. Mai departe, se pare ca Putin este cam ofticat, din cauza ca 42% din fonduri sunt din afara eurozonei, si majoritatea banilor straini sunt rusesti:

Russia’s support of the plan was also essential, because of the large amount of Russian funds held by Cypriot banks. But President Vladimir Putin on Monday described the bailout plan as “unfair, unprofessional and dangerous,” the Interfax news agency quoted a Kremlin spokesman, Dmitry Peskov, as saying.

Foreign deposits were €26.8 billion out of a total of €64.8 billion, as of December, €15.4 billion of which were deposits from Russians in Cyprus, according to the Regional Banking Association of Russia.

Deci se pare ca Putin si LD sunt de aceasi parte, impotriva solutiei propuse de Merkel/FMI/BCE. Cu forta lor combinata de persuasiune, in mod sigur vor convinge parlamentul Ciprului sa voteze impotriva.

cezar jipa

Nu prea inteleg excitatia ref. la „nationalizarea” cipriota, mai ales de la niste oameni (romani) care n-au suficiente motive (a se citi bani) pt. a se simti implicati in treaba asta.

Cand ai valoare medie depozit RO o mie de euro, e neindicat sa transpiri prea laborios pe bloguri ca-ti ia Mao de Vest 6,7% (apropo, se dau niste hartii numite actiuni la bancile respective), adica cat inghetata la pahar intr-o luna de vara.
Cipriotii de rand, niste ciobani, ar vrea ei sa aiba 100 k in conturi, doar sa ramana cu minus 6,7%. Romanii s-ar multumi si cu un zero in minus lol 🙂

Statistic, averea romanilor, cata e, e in imobiliare (recte, apartamentul personal sau ala mostenit de la bunica). Ma indoiesc ca o debara, sau cat o fi 6,7% poate fi „nationalizata”.

Lucian Davidescu

Poţi s-o iei şi altfel: Dacă fiecare român care intră în statistica ta citea riscograma, contul meu sigur era cu un ordin de mărime peste medie. Dacă şi al lor era, asta nu ştiu 😀

cezar jipa

Bafta la unici, ce sa zic. La cat de nepratic e sa cumperi presa scrisa in ziua de azi, totul se muta pe net, clar.
In alta ordine de idei, probabil ca sunt si romani cu 25-50-100 k, dar astia nu-i tin in depozite. Titluri de stat, ceva pe fonduri, cand e cazul, hartii pe aur etc. Eu tot iau pe pta secundara obligatiuni lei de vreo 3-4 ani, am impozit zero si 5-6,3%, dobanda o iau anual, f. civilizat.
Daca se mai incinge nitel pta executarilor pe imo, si asta e o alternativa. O garsoniera luata cu 20 k, ceva renovari, inchiriata la negru cu 2000 pe an – tot e mai bine decat 4-5% cu impozit 16%.

Turcu Cristian

Si mai ziceam de nea Nelu ca a fost comunist si ne invata capitalismul! Iata-l acum pe Barroso, intr-o ipostaza mult mai jenanta, pentru unul ca mine, care ma consider de dreapta. Probabil, pentru el nu e nimic jenant, e doar un arivist. Iar cand UE are un asemenea sef, ce sa mai vorbim de tari ca Romanica?!

Depunator

O fi link-ul catre ei mai nou si mai scurt, da’ e prea scurt : „Unable to connect” … Te face sa intri la ganduri – daca nu-s in stare sa garanteze integritatea si functionarea unui amarat de site, ce sa mai spui de un intreg sistem financiar ?? Asa, la prima vedere, pe plan IT sunt „de pork” ! Sper sa nu fie nevoie de ei si pe plan financiar.

Florin

Lucian, pe langa indemnuri asteptam de la tine povesti si exemple personale, scrie-ne cum ti-ai retras tu banii din banci si ce ai facut cu ei. Ca sa putem aprecia peste cateva luni sau cativa ani ce s-a intamplat.

Oricum apreciez folosirea termenului demantelare, am invatat un nou cuvant azi 🙂

Dan Tanasecu

Am înţelege mult mai bine lucrurile dacă am realiza ce este FMI şi Comisia Europeană. FMI nu este o instiutuţie financiară care se ocupă cu „sănătatea finanţelor” guvernelor, ci un instrument globalist folosit pentru falimentarea statelor naţionale şi colonizarea lor de către cartelul bancaro-corporatist. Iar Comisia Europeană este un centru de comandă, format din birocraţi nealeşi în mod democratic, al cartelului bancaro-corporatist vest european care doreşte să acapareze toate resursele şi serviciile cu caracter public.

AristotelCostel

@jipa

„probabil ca sunt si romani cu 25-50-100 k, dar astia nu-i tin in depozite. Titluri de stat, ceva pe fonduri, cand e cazul, hartii pe aur etc. Eu tot iau pe pta secundara obligatiuni lei de vreo 3-4 ani, am impozit zero si 5-6,3%, dobanda o iau anual, f. civilizat.
Daca se mai incinge nitel pta executarilor pe imo, si asta e o alternativa. O garsoniera luata cu 20 k, ceva renovari, inchiriata la negru cu 2000 pe an – tot e mai bine decat 4-5% cu impozit 16%.”

Din moment ce exista depozite de 25-50-100 k, exista si romani cu… depozite. In cazul asta, „probabil” nu poate fi folosit decat de catre un cretin.

Fondurile, hartiile pe aur si titlurile de stat suna a high-tech cand sunt emise de un ajent de 3 lei. De fapt, sunt tot atatea surse sigure de pierdut bani (25-50-100%). Si garsoniera ar fi fost o afacere daca n-ai fi luat-o la 50 k. 😀

Radu

@AristotelCostel
„O garsoniera luata cu 20 k, ceva renovari, inchiriata la negru cu 2000 pe an – tot e mai bine decat 4-5% cu impozit 16%.””
Potential poate fi mai bine, in realitate poate sa fie si mai rau, si in orice caz va fi bataie de cap. Ai socotit factorii de risc?
1) cat timp va sta garsoniera vacanta intre chiriasi
2) cat vor creste impozitele imobiliare (pot sa creasca la nivel occidental, de 1% sau chiar 2% din valoare pe an)
3) cat de bun platnici vor fi chiriasii, atat pentru tine, cat si pentru intretinerea blocului, vrei tu sa iti bati capul pentru chiriasi care nu platesc intretinerea si utilitatile, si apoi se taie caldura, gazul, poate si curentul?
4) cat te costa mentenanta–in SUA proprietarii asigura mobila de bucatarie, frigider, aragaz, masina de spalat vase, precum si masina de spalat rufe si de uscat; si orice se strica, chiriasul suna proprietarul si il cheama sa repare (nemaisocotind conducte care se pot sparge etc).
5) reparatii capitale–ce se intampla daca ti se pune bulina pe usa? Sau daca instalatiile in tot blocul ajung prea ruginite si trebuie complet inlocuite?
6) alte riscuri–daca vecinul de sus face inundatie si refuza sa o repare, si chiriasii se oftica si pleaca, cata bataie de cap o sa ai cu asta?

Plus ca timpul este bani, si presupun ca ai servici in timpul zilei si timp limitat in rest. Daca poti externaliza bataia de cap, sa ii rogi pe mamaie si tataie sa isi bata capul si tu doar sa incasezi banii, intr-adevar suna frumos.

20k ar fi un pret decent in Bucuresti daca salariul mediu net pe termen lung (in 1-2 decenii) va fi de 1k euro pe luna. In SUA garsonierele in general costa cam cat 15 salarii medii, apartamentele de 2 camere cat 20-22 salarii medii, si de 3 camere cam cat 30 salarii (care bineinteles variaza de la zona la zona), astfel ca un credit ipotecar pe 15 ani (fara nici un avans) sa fie cam la fel cat chiria medie, si chiria medie fiind 15-25% din salariul mediu (nesocotind utilitatile). Dar daca presupui gresit cu privire la potentialul chiriilor si salariilor medii in viitor, poti sa te trezesti ca investitia ta de 20k va valora doar 10k intr-un deceniu. In multe state din SUA valorile imobiliare au scazut cu 50-60% fata de varful bulei imobiliare, si au ajuns chiar la nivelul de acum 20 de ani (sau chiar la nivelul de acum 30 de ani, daca ai socoti si inflatia).

Mie personal tare mi-ar conveni sa am o dobanda de 4-5% pe an si cu impozit de 16%, dar in SUA bancile nu platesc nici 1% dobanda (decat pe termen lung). Dar avand inca 30 de ani pana la pensie, si fiind tolerant la risc imi pun fondurile de pensie in S&P 500 si alte fonduri-index. Cu urcusuri si coborasuri, pe termen lung cred ca tot vor iesi 7-8% dobanda in termeni nominali, sau 4-5% in termeni reali (dupa ce se scade inflatia), si eu sunt multumit de asta.

Plus sistemul de stat de pensii american PAYG, care intr-un stat normal, cu echilibru demografic (SUA inca are crestere demografica de 1% pe an, dar eu fiind conservativ ma bazez doar pe echilibry), inseamna ca va creste la fel ca PIB-ul. In ultimele decenii, PIB-ul SUA a crescut cu 3-4% pe an in medie, dar fiind conservativ eu presupun o crestere viitoare medie pe termen lung de doar 2% (in termeni reali). Avand presupuneri modeste (si bazate pe mai multe studii economice facute de altii), nu o sa fiu dezamagit. Ma bateau la cap rudele din Romania sa pun bani in bancile romanesti cu dobanzi de 8% pe an acum cativa ani, dar nu am nevoie sa ma leg la cap fara sa ma doara.

Oportunitati de castiguri mai mari exista, dar trebuie efort pentru asta. Si majoritatea oamenilor cu facultate in domenii cautate (inginerie, programare, medicina) vor castiga mai bine din servicii salariate decat din investitii. Sau din antrepenoriatul propriu, dar si asta implica mult efort si skill in vanzari, care putini oameni il au (eu recunosc ca nu il am, daca as fi pus in situatia de a face vanzari as muri de foame, mai bine programez si las pe altii sa vanda).

cezar jipa

Draga radu, iti urez succes in programare, dar atentie la matematica, totusi. 15 venituri lunare pt. un studio ?! Ale cui taticu’ ? :).
Micile tale obiectii sunt exact motivele pt. care nu te vei apuca vreodata de imo. Mai adaug si eu cateva:
7. subinchiriere ilegala
8. activitati chirias ilegale 🙂
9. castigul de bani implica bataie de cap 🙁
Daca totusi ai fi inceput de prin 2003… 🙂

AristotelCostel

@radu
… esti de groaza. Am comentat un citat din jipa.

Radu

@cezar jipa
Eu nu locuiesc in Romania de 23 de ani, si stiu doar cum este situatia in SUA. In SUA subletting este cat se poate de legal (desi contractul dintre chirias si proprietare poate interzice asta).

In afara catorva zone ultra-scumpe ca Manhattan, o garsoniera in SUA este cam 50k in orase majore, si chiar mai ieftina in afara de orase. Cu 50k am vazut eu pret recent la nici o 1 mila de campusul lui Microsoft in Redmond (15 minute de mers pe jos), zona buna, cu scoli bune, criminalitate foare mica, etc. Chiar m-am gandit acum 2 ani sa investesc in asa ceva, dar cand am facut calculele de abia s-ar fi acoperit preturile din chirie (mortgage, taxa de intretinere a asociatiei, impozit, cam $100 pe luna alocat pentru maintenance). Plus ca orice apartament poate sa mai fie si gol un timp (in media stau goale cam 10% din timp). Plus alte riscuri (in SUA este mult mai mare risc de incendiu, ca sunt din lemn majoritatea cladirilor).

Luand acel exemplu, la un salariu mediu net de 6k pe luna care il au Microsoftistii, o garsoniera e cat 8 salarii (Microsoft este singurul angajator in raza de 1 mila, plus cateva magazine care nu au nici 5% la fel de multi angajati). Dar luand tot King Country, WA, adica Seattle si majoritatea suburbiilor sale, in total 2M oameni

http://en.wikipedia.org/wiki/King_County,_Washington#Demographics arata ca venitul median al unei familii este de $87k pe an, deci o garsoniera este mai mica decat venitul median brut al unei familii pe un an. Bineinteles, o familie nu ar sta niciodata intr-o garsoniera in SUA. In SUA, de fapt o familie cu copii nu ar sta nici in 1BR (doua camere), care in King Country ar costa cat venitul brut pe 1.5 ani. Poate in apartamente cu 2 camere, care costa cam 24 salarii, sau townhouse, cam cat 30 salarii, sau casa separata („single family home”) cat 30-60 salarii (in functie de marime si locatie).

Eu personal as vrea sa vand o proprietate de langa Microsoft (nu mai locuiesc in zona), dar aman asta deocamdata pentru ca inca nu mi-as putea scoate banii cu care am cumparat-o acum 12 ani. Daca mai astept 2-3 ani o sa imi scot banii in termeni nominali, si daca astept 4-5 ani poate chiar si in termeni reali, deci nu ma astept sa fac nici un profit dintre asta. Oricum, cat am locuit acolo, mi-a iesit mai ieftin sa fiu proprietar decat chirias (dar asta a fost ca mi-am facut singur mentenanta, daca vroiam sa raman comod ramaneam chirias si dadeam telefon la landlord sa repare orice s-ar strica, ca in SUA landlorzii au aceasta datorie, altcumva le pune bulina municipiul ca nu au proprietate habitabila, s-a intamplat cu o colega de a mea din facultate care a cumparat o casa darapanata din Philadelphia cu doar 60k, dar de darapanata ce era nu a avut voie sa o inchirieze, si pana la urma i-a dat-o bancii sa se spele cu ea pe cap, cu „deed in lieu of foreclosure”).

Poate ca in Romania e mai simplu de a fi landlord, poate ca landlorzii nu au datorie sa isi mentina proprietatile in conditie habitabila. Dar oricum sunt riscuri de mai multe feluri. Inteleg ca in Romania inca sunt umflate preturle si mai au mult loc de desumflare (sau sa stagneze pana cresc salariile ca sa se ajunga la proportii occidentale), dar ma astept ca in circa un deceniu sa nu mai fie asa disproportionate lucrurile. Presupunea ca acest gap va fi redus doar de cresteri din salarii denota o exuberanta irationala.

cezar jipa

http://www.globalpropertyguide.com/North-America/United-States/Rental-Yields

Aici astia pretind, pt. orase resedinta de „judet” preturi nu mai mici de 3800 $ urban si 2500 $/sqm metropolitan, si maxime de 24k. Uita-te la randamente… intre 3 si 10%. E adevarat, fara cheltuieli/pierderi cauzate de vacancies. (care sunt supraestimate, eu in 8-9 ani de cand inchiriez nu am avut daune majore/chirii sau facturi neplatite/vacancies).
La fel, venitul median pe household e 50 k in USA, ca nu toti lucreaza la Bill Gates sau Larry Ellison, adica un venit real per capita e probabil sub 30 k anual and… dropping.
De-asta am ramas nitel mirat de cele 15 venituri care cumpara 30 mp. Asa si varumeu ia de la Google IR 5-6 k lunar, ceea ce-i permite ca in 12 luni sa-si plateasca in avans 3 cam. in Buc 🙂

Oricum, bafta la viitorul exit !

Radu

@cezar jipa
Cand calculezi randamentul socotesti si
1) impozitul — in SUA variaza intre 1% si 2% anual, depinde de stat si county
2) taxa de intretinere — complexe cu amenitati multe (piscine etc) pot sa aiba taxe de intretinere de $300 sau chiar $400 pe luna, pentru care landlordul este responsabil, nu chiriasul. De obicei aceasta taxa include anumite utilitati (apa, canalizare, gunoi), si chiriasul isi plateste doar curent / telefon / cablu.

Venitul median in SUA variaza de la stat la stat si judet la judet (county). In judetul lui Seattle http://en.wikipedia.org/wiki/King_County,_Washington#Demographics venitul median este de 87k, de aia sunt si casele mai scumpe ca in media. In zone din interiorul SUA, sunt case in stare buna de 200-300 mp cu hectare de pamant cu tot, cu infrastructura buna, cu doar 30k. Si aici nu socotesc zone disfunctionale ca Detroit, unde valoarea media a caselor tranzactionate e de doar 9k (noua mii dolari), dar apoi dormi noaptea cu spaima ca intra aurolacii peste tine si fura conductele ca sa le vanda la fier (cupru) vechi, sa isi faca doza de metamfetamina sau cocaina. Vorbesc doar de zone bune, cu criminalitatea foarte mica, unde proprietarilor nu le e frica sa isi lase casele si masinile descuiate.

In Seattle am o cunostinta personala care si-a luat apartament de 2 camere (si cam 750 square feet, deci 70 mp) intr-un cartier mai muncitoresc, cum ar fi Militari in Romania, cu doar 50k in 2005. Prin 2008, cand a fost varful bulei in Seattle, ii urcase valoarea la aproape 100k, apoi a scazut inapoi in jur de 50k, si acum presupun ca s-a stabilizat cam la pretul din 2005.

Deci ca sa rezum, in orase mari cu joburi multe si bine platite (ca Seattle), se poate cumpara cu sub $1000 pe metru patrat, si asta in zone acceptabile (nu vorbesc de zone cu urban decay, criminalitate, etc). Dar si landlorzii au multe responsabilitati, si daca nu mentin proprietatea in conditie habitabila, si nu rezolva prompt probleme (cand suna chiriasii sa spuna ca li s-a stricat o instalatie sau frigider, masina de spalat etc), chiriasii pot sa se supere si sa plece, si apoi autoritatile locale sa amendeze pe landlord. Sunt tot felul de riscuri in SUA, inclusiv incendii si alta degradare a cladirilor din lemn (dar macar Seattle nu are termite ca cele din alte state, care ciuruiesc lemnul si distrug toata valoarea unei cladiri).

De aia nici nu mi-am batut capul cand aveam $50k lichizi cu care as fi putut sa investesc intr-o garsoniera de 50mp langa Microsoft, sau un apartament de 2 camere de 70 mp la 15 mile de Microsoft (era vorba de mai putin decat 8 salarii nete). Nu am pus botul nici la banci cipriote sau grecesti din Romania care dadeau dobanzi mari, cum m-au sfatuit unele rude, si ma bucur ca am fost precaut. Am decis sa ii pun in conturi de pensie individuale in SUA, si ii las cuminti in index funds ca S&P 500 si inca cateva indexuri small cap si mid cap, care pot sa scada sau sa creasca de la an la an, dar pe termen lung ma astept la un castig nominal de 7-8% anual, si real de 3-4%, fara nici o bataie de cap. Faptul ca au crescut mult in anii 80 si 90 a fost o anomalie, e nerealist de asteptat ca trendul sa se continue, mai realist este sa te astepti sa creasca precum PIB-ul tarii.

Cpnstantin Miramar

si Euro si Dplarul vor cadea, acesta este algoritmul. Vor dispare banii lichizi de pe piatra mondiala si vin Cardurile, apoii Cipurile! (rimeaza cu Chipru!!!) Solkutia – scoateti toti banii si transformatii-i in aur sau argint.

dan

Stam si ne pierdem vremea discutand de banii altora ce se intampla….cat pierd….eu cred ca cei mai multi avem de dat bancilor datoriii si ca suntem scavii sistemului….poate ar fi necesar sa nu mai platim nici un leu si sa stam si sa privim cum se prabusesc cei care au banii…….

sly

Chestia asta cu bancile cipriote care au cumparat titluri de stat grecesti imi miroase a imprumut/subventie indirecta de la BCE/FMI.Astfel, Cipru a pierdut pe mana troikai care probabil a dat asigurari ca nu se va intimpla nimic grav.

Radu

@dan
Cetatenii americani pot oricand sa dea faliment personal (cu exceptia datoriilor educationale, de care doar moartea ii poate scapa, e ceva pervers in asta, ca cei care joaca la jocuri de noroc pot sa intoarca foaia cu falimentul, dar cei care fac o facultate si nu isi gasesc servici in domeniu nu pot). De ce crezi tu ca s-a facut lobby puternic in Romania ca sa nu se dea o lege a falimentului personal?

DVA

La ce sa te astepti de la Barroso – un om cu trecut maoist… Actualii lideri au ideologii mai comuniste decat comunistii. Macar aia nu taxau cec-ul

Mihai Micutu

Distonocalmul se dă pe reţetă de la medic, întrucît se ştie că în combinaţie cu alcoolul e un drog bunicel !

soryn

A aparut un articol in occident in care autorul se intreaba de ce in Romania se retrag banii din banci dupa istoria cu Cipru, cand Romania nici macar nu are euro ca moneda. Occidentalii care isi pun intrebarile atea nu stiu, nu au de unde sa stie ca Romania e bombardata cu dezinformatii care au facut pe multi romani sa devina paranoiaci sau chiar isterici.

Sigur ca dolarul o sa cada in cel mult un an si jumatate, cel tarziu in noiembrie 2014 daca nu inainte.Euro nu prea are cum sa cada dar sa zicem ca o sa cada si euro, pentru ce motiv ar trebui sa se ingrijoreze romanii pentru conturile in ron?

cine are interesul sa isterizeze populatia Romaniei pentru niste motive false?

Lucian Davidescu

Ce obicei prost în occidentul ăsta, să apară într-una chestii. Uite şi o „apariţie” care a făcut senzaţie la vremea ei:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.