Riscograma
Lucian Davidescu

La care bancă şi în ce monedă să-ţi ţii banii

Două realităţi odioase au devenit clare ca lumina zilei şi încă unul urmează – ca urmare a gafei de proporţii istorice făcute de „elitele” euro în Cipru.

 

1. Banii tăi nu sunt garantaţi: Ciprioţii au fost asiguraţi că nimeni nu umblă la depozitele lor apoi jefuiţi la miezul nopţii. Însăşi Comisia Europeană a spus că dacă statul decide să taxeze depozitele, garanţia de 100.000 de euro nu mai face două parale.

2. Banii tăi nu sunt ai tăi: Ciprioţii stau la coadă la bancomat în fiecare zi să-şi ia raţia – 700 de euro, reduşi ulterior la 260. Însăşi Banca Centrală Europeană a anunţat că după „redeschiderea” băncilor, raţia va fi redusă la un „nivel care să asigure un trai decent”. Chiar şi sumele netaxate vor fi blocate, conturile curente urmând să fie transformate în conturi cu scadenţă fixă.

3. Banii tăi nu există: Ciprioţii speră că vor găsi rezolvare în Rusia sau în zăcămintele de gaze, dar chiar şi dacă toate lucrurile merg bine – banii lor nu vor mai fi recuperaţi vreodată cu adevărat. Ei s-au topit odată cu falimentul vizibil Greciei şi vor continua să se topească pe măsură ce toate cheltuielile de stat fără acoperire din toată Uniunea, apoi din toată lumea, vor ajunge la scadenţă.

Cu astfel de supraveghetori şi lideri politici, nici o bancă din zona euro nu mai poate fi de încredere. Iar moneda unică probabil nu-şi va mai reveni din pumni. Ceea ce părea până acum un o cască de protecţie…

Pentru o economie mică, deschisă, ca a Ciprului, adoptarea euro asigură protecţia în faţa furtunilor financiare internaţionale.

J.C. Trichet, 2008

…se dovedeşte a fi un pistol la tâmplă.

Decizia Ciprului de-a testa Europa este inacceptabilă

Angela Merkel, 2013

Când garanţiile s-au spulberat, e doar o chestiune de timp până se va întâmpla la fel şi cu banii. Dar atunci, unde şi cum să-i ţii? Iată câteva idei:

Ca recomandare generală, conturile de peste 100.000 de euro este bine să fie sparte în tranşe de maximum 100.000 şi depuse la bănci diferite, pentru a fi protejate sau măcar supuse tranşei mai mici de taxare.

Conturile curente necesare pentru încasări şi pentru plăţi de mică valoare stau cel mai bine la băncile mijlocii şi mici, astfel încât un eventual faliment să poată fi acoperit din ipotetica garanţie. În cazul băncilor mari, banii din fondul de garantare nu sunt de ajuns. De asemenea, sunt preferabile băncile despre care n-aţi auzit în urmă cu câţiva ani, în reclamele la credite imobiliare sau cu buletinul. De asemenea, filialele băncilor din zona euro prezintă, în noile condiţii, mai multe riscuri decât beneficii.

Conturile curente necesare pentru plăţi mari este bine să stea în bănci unde există totuşi garanţia celor 100.000 de euro, dar nu în zona euro unde garanţia a fost încălcată: Deci rămân Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Norvegia, Elveţia (dar nu la Credit Suisse sau UBS), Canada, Australia, Hong-Kong sau Singapore. Sau conturi offshore în „paradisuri fiscale” ca Seychelles, Belize sau Cayman etc.

În aceste cazuri, menţinerea banilor în euro sau în lei previne costurile repetate de schimb valutar, care pot depăşi în timp potenţialul risc. Pentru economiile pe termen lung calculul se schimbă. Este de preferat ca euro, dolarul sau leul să fie evitate cu totul iar banii să nu stea într-o singură monedă.

Iată un exemplu de portofoliu – luăm zece monede diferite, în proporţii egale. Scopul este să putem calcula rapid pagubele dacă, să zicem, una dintre ele pierde 10% peste noapte – 1%, dar şi ca riscurile să se balanseze între ele. Este nevoie ca monedele să fie convertibile şi lichide iar ţările emitente să fie mai preocupate de proprietatea privată decât ce-a ajuns UE. Deci:

Liră Sterlină, Yen japonez, Coroană daneză, Coroană suedeză, Coroană norvegiană, Dolar canadian, Dolar australian, Dolar neo-zeelandez, Real brazilian, Rand sud-african.

Sau alte combinaţii asemănătoare. Nu franci elveţieni, care deşi pot rebalansa lucrurile într-un scenariu extrem, sunt prea riscanţi într-un scenariu normal – întrucât există un prag dur al băncii centrale împotriva aprecierii.

Pe termen mediu, este oricum bine ca banii respectivi să fie transformaţi în active productive, în principal în agricultură sau energie.

Pentru scenariile extreme, în care numai contează valoarea raportată la vreo monedă şi nici măcar cantitatea, există două plasamente:

Pământ – nu mult ci atât cât să poată asigura subzistenţa proprietarilor.

Aur – nu mult ci atât cât poate fi ţinut la purtător, sub formă de bijuterii, uşor de rupt în bucăţele mici de greutate ştiută.

Update 2016:

Urmează cel mai impredictibil an din ultimul deceniu. Care este cea mai importantă întrebare pentru cei care au bani puși deoparte?

Abia a început Fed să ridice dobânda de politică monetară după 10 ani că deja unii analiști se tem că a fost o greșeală și că ea va scădea la loc. Dacă totuși nu va scădea, iată cum ar trebui ajustat un portofoliu.

Leul (cumpără!) În condiții de inflație negativă, dobânzi decente și slăbiciune a euro, leul pare cel mai bun pariu pentru anul în curs – cu șanse minimale de depreciere în fața monedei unice. Desigur, există riscul unor pierderi de oportunitate în caz că dolarul se va aprecia masiv, însă chiar și într-un scenariu ambițios moneda națională tot ar trebui să aibă o pondere de minimum 50% din orice coș.

Euro (vinde!)Cum toate așteptările se îndreaptă către dobânzi negative și depreciere, euro este de evitat, cu excepția sumelor necesare pentru plăți directe. Riscurile sunt substanțiale iar beneficiile potențiale – neglijabile.

Dolarul (cumpără!) Este posibilă paritatea cu euro sau chiar o apreciere substanțială peste acest nivel, însă și riscul este pe măsură. Chiar într-un portofoliu agresiv, ponderea dolarului este de cel mult o treime.

Francul (ține!) În nici un caz nu este momentul investițiilor în franci elvețieni, însă nici nu există argumente pentru lichidarea lor. La rândul lor, cei împrumutați ar face bine să mai aștepte înainte de-a accepta vreo conversie.

Lira (ține!) Lira sterlină are argumente să se întărească, măcar față de euro, dar nu la fel de multe câte are euro. Costul schimbului valutar face însă nefezabile atât lichidarea, cât și mărirea portofoliului. Notă: nici la liră nici la franc nu e cazul ca ponderea în coș să depășească 10%.

47 de comentarii
Dan Ştefan

si ce mai zic „analistii” pentru care deficitul era sinonim cu dezvoltarea? Ce mai zic aia care spuneau ca nu-i nici o problema ca un stat sa merga de la an la an cu deficit bugetar? Cum dracului vor ei acum sa scalde rahatul asta in care au bagat tarile?

Lucian Davidescu

Zic că în Cipru se confiscă banii oligarhilor ruşi şi că lor nu li se poate întâmpla.

Emil Perhinschi

oligarhii (rusi sau cu alta cetatenie) nu au bani in banca, cel mult maruntis, au linie de credit si banii investiti

Ion Ion

Sfaturi cretine, care nu ajuta cu nimic! Cica pt situatii extreme e bine sa-ti cumperi pamant pe care sa-l cultivi!!! In conditiile unei stari anarhice, in care moneda nu mai exista, romanii care au pamant il cultiva si se bucura de recolte, in timp ce vecinii care nu au aplauda invidiosi pe margine!!!! Hombre, in conditii extreme va fi razboi civil! Degeaba faci tu agricultura de subzistenta ca vin altii si-ti dau in cap si-ti iau tot! In scenarii extreme cea mai buna investitie pt romani este in alcool! Au, n-au bani, romanii vor gasi mereu ceva de dat la troc: painea copiilor, animalele din curte, nevasta….

Lucian Davidescu

O idee bună şi de la Ion Ion, care propune să-şi investească nevasta în alcool

Chris Kay

Lucian Davidescu faci tu misto dar habar nu ai ce se intampla in teritoriu…sunt sate in care hotzii au furat si frigiderul cu mincare din casa…nu doar porcu si vaca din grajd! sunt sate unde au mai ramas batrani, politzia protejeaza hotzii, daia sunt platitzi din bani public…faci reclamatzie, vin se uita NU
FAC NIMIK…si asta inca nu e criza aia de care vorbesti…cum crezi ca va fi atunci??

Lucian Davidescu

Ba cred că am habar, numai de câte ori am scris pe aici că furturile-s problema nr. 1 a agriculturii.
Dar am habar şi de sate unde nu se încuie uşa şi pe care le poţi străbate din curte-n curte, sărind pârleazul.
Sigur că nu poţi fi sigur de nimic. Caz în care, răspunsul e cu un rând mai jos de propunerea în discuţie, dar numai pentru cine nu şi-a beut nevasta.

Jhon Craciun

@[66132142923:274:Chris Kay] Eu m-am hotarat o sa imi confectionez un arc cu sageti ca si eu locuiesc la tara si stiu situatia.

Cristi

N-o sa se mai aleaga poate nici praful de euro. Oare toata lumea crede ca totu-i lapte si miere? Toti sa primeasca fonduri, subventii si pensii cat mai grase! De unde atatia bani? Cat despre tinutul banilor in banca mai bine ii tii in casa ta (fara sa te lauzi cu ei, caci altfel…) decat sa-i tiii ia banca si tu sa te lingi pe bot de ei, uitati-va la Argentina anului 2000 caci asa au pati ei cu banii lor.

PitagoraProcust

v-a zis de ani verzi sa nu va tineti banii la BANCA !
cel mai bine la saltea sau la ciorap.
USA a ajuns de tot caaacatu si nici in $$ nu trebuie sa-ti tii banu, cel mai bine cumperi pamant la munte, ala e palpabil.

cezar jipa

cel mai bine la saltea sau la ciorap.

Sunt 2 posibilitati distincte ?! lol

Burca Costinel

Parca tot o banca nemteasca ar fi mai potrivita, iar moneda trebuie sa fie un cos de monede, din care nu trebuie sa lipseasca euro, dolarul si lira sterlina.

Emil Perhinschi

care banca germana, Deutsche Bank ?

🙂

Adrian Tudosie

Hai să vedem şi partea plină a paharului: oamenii încep să cheltuie mai mult, preferând să cumpere ceva decât să piardă banii în bănci. Economia creşte şi toată lumea este fericită.

Lucian Davidescu

Ăsta e un răspuns la întrebarea lui @[100000173090740:2048:Dan Ştefan]?

angel

Ce spui tu este la nivel teoretic; practic insa, ma indoiesc ca ai pus in practica sfaturile care le dai. Iata de ce:
-monedele de care amintesti tu sint supraevaluate in momentul de fata (in special realul brazilian si dolarul australian);
-dobanda care este oferita la un asemenea cont este sub rata inflatiei
-exista costuri aferente constituirii unui asemenea depozit, daca nu cumva este extrem de dificil (spune-mi tu, cum fac sa obtin un cont in reali brazilieni sau rand sud-african ?)
-exista costuri aferente pentru mentinerea si accesarea fondurilor.
Am fost in mai multe tari/continente in banci si m-am interesat. Primele 3 intrebari:
-aveti cetatenie sau resedinta in tara noastra?
-aveti viza de lucru aici?
-aveti domiciliu stabil aici?

Radu

@ion ion
„Degeaba faci tu agricultura de subzistenta ca vin altii si-ti dau in cap si-ti iau tot!”
Solutia care se prezinta de la sine este investitia in ak47, bazooci, si daca ai pe unde sa le pitesti, poate si cateva tancuri, in asteptarea diminetii anarho-capitaliste la gandul careia saliveaza multi pe acest blog.

Serios vorbind, eu personal daca as fi in Europa as vota cu picioarele, pentru ca nici intr-un deceniu nu va trece criza. Pentru cine stie engleza, si in functie de clima preferata, cel mai bine de emigrat ar fi Canada, Australia, si SUA. Primele doua tari sunt net exportatoare de energie, SUA este in prim boom de exploatare a gazelor si petrolului de sist, deci asta inseamna ca poti castiga bine chiar si fara nici o calificare. De exemplu ca sofer (in SUA se obtine foarte usor permis de condus comercial), daca nu mori de plictiseala in North Dakota sau Montana si iti poti cumpara camionul tau, poti face 100k pe an transportand conducte/chimicale/nisip 12-13 ore pe zi (oricum nu prea ai avea ce face cu timpul liber in mijlocul lui nicaieri, zone cu sub 1 locuitor / km^2 unde trebuie sa conduci 500 km ca sa dai de un oras mai mare de 12k oameni). Daca nu ai bani si esti obligat sa lucrezi cu camionul altuia, doar cam jumate de asta, dar e bine si asa pentru majoritatea oamenilor. In Alberta sau zonele din Australia cu boom in industria miniera se poate castiga si mai bine ca in SUA, dar este chiar si mai pustiu (plus ca exploatarile de suprafata sunt mai poluante decat fracturarea hidraulica)….

Nu cunosc foarte mult personal, doar ca am condus prin North Dakota si Montana acum 10 luni si am stat de vorba cu oamenii (in timp ce mi se defectase masina si a trebuit sa caut o zi intreaga un mecanic). Stiu insa ca sunt locurile unde oamenii fara facultate (sau cu studii care nu sunt cerute de piata, de exemplu istorie sau filozofie) pot castiga cel mai bine in SUA.

Mai multe detalii la
http://ngm.nationalgeographic.com/2013/03/bakken-shale-oil/dobb-text
sau un alt articol de acum 2 ani (din Pennsylvania, un stat ceva mai populat) :
http://news.nationalgeographic.com/news/2010/10/101022-energy-marcellus-shale-gas-jobs-economic/

AristotelCostel

@Adrian Tudosie

Ne-ai prezentat visul erotic al bancarzilor. Totusi, ei fiind retarzii care au generat situatia de azi, doar alti retarzi s-ar putea astepta ca tot acesti cretini sa gaseasca… solutii.

Banii nu se afla la cei cu nevoi, deci nu vor cumpara nimic. „Economia” trebuie sa se prabuseasca, toate componentele artificiale trebuind sa dispara.

… bancarzii vor fi printre cei mai mari ghinionisti. 😀

Adrian Muresan

Zlotul polonez nu e bun? Din articolul tau precedent, „Cine mai cade dupa Cipru” pare ca zlotul e o moneda sigura. Nu e Euro, iar sectorul bancar ca si parte din PIB e mic.

Lucian Davidescu

Slugărnicia politicienilor din Polonia e mult mai mică decât a celor din România, dar nu zero 🙁

Adrian Muresan

Zlotul polonez nu e bun? Din articolul tau precedent, „Cine mai cade dupa Cipru” pare ca zlotul e o moneda sigura. Nu e Euro, iar sectorul bancar ca si parte din PIB e mic.

Cosminos

A apărut şi o monedă virtuală decentralizată, open-source, numită Bitcoin:

„Bitcoin is the first digital currency that is completely distributed. The network is made up of users like yourself so no bank or payment processor is required between you and whoever you’re trading with. This decentralization is the basis for Bitcoin’s security and freedom.”

https://www.weusecoins.com
http://bitcoin.stackexchange.com/questions/336/what-is-a-good-way-to-concisely-explain-bitcoin

Lucian Davidescu

@Cosminos
Tocmai a început hărţuiala contra bitcoin – a intrat sub incidenţa legislaţiei contra splălării de bani.
Dar problema fundamentală e că nu prea există garanţia lichidităţii.

@Radu
Da, Radu, e o idee foarte bună să înlocuieşti euro şi dolarul cu un coş compus în proporţie de 80% din euro şi dolar, inventat de FMI. Nu ezita!

Radu

@LD
Unii oameni prefera indici mai putini volatili, si SDR este cosul cel mai putin volatil, chiar daca nu castiga nimic. Cum am zis, eu imi tin fondurile de pensii in indici de bursa (S&P 500 si inca cativa), care s-au dublat in ultimii 4 ani, de cand este Obama presedinte:

https://www.google.com/finance?q=INDEXSP%3A.INX&ei=49BNUejfNsq3qAGbQw arata ca
S&P 500 era $831 pe 23 ianuarie 2009
S&P 500 a scazut la $683 pe 6 martie 2009, de teama lui boogeyman (omul negru de la casa alba)
S&P 500 este $1556 acum

S&P 500 era $850 acum 10 ani, deci in 10 ani a crescut cam 90% in termeni nominali, si doar 50% in termeni reali, deci pe termen lung randamentul anual este doar de 4%. Dar eu ma multumesc si cu atat, nu am pretentii la randamente mari de la investitii care nu cer bataie de cap.

Lucian Davidescu

La fel şi să conduci cu privirea aţintită în oglinda retrovizoare e o idee foarte bună, demonstrată în timp

Radu

@LD
Exact asta au spus si altii–CAD, AUD, realul brazilian, randul sud-african, etc nu isi vor repeta cresterea, si sunt prea volatile pentru economii de termen scurt. La fel nici aurul, imobiliarele, petrolul etc nu au cum sa repete performanta din ultimii ani, si poti ramane cu banii blocati (daca nu esti dispus sa accepti pierderi si de 20% in cateva luni)

Cat despre S&P 500 (pentru tinutul banilor pe termen lung) care a crescut mult in ultimii ani, in mod cert nu va mai creste mult–dar totusi, fiind un index, va creste pe masura PIB-ului SUA. Chiar daca PIB-ul SUA se va dubla in 30 de ani (si nu in fiecare 10 ani ca in China), tot este ceva. Si nu trebuie uitat ca SUA este printre putinele tari dezvoltate care au depasit criza, in sensul ca PIB-ul ei este deja mai mare decat de peak-ul din 2007.

Pe termen scurt, e bine de tinut banii intr-un cos de monede mai putin volatile.

Lucian Davidescu

Nu a fost o creştere a lor ci o scădere a euro şi dolarului. „Nu se va mai repeta”, zici?

iulia

@Radu: zici ca „SUA a depasit criza”…ar fi bine sa fie asa, dar din pacate SUA va fi doar the last man standing datorita avantajului monedei de rezerva…suntem cum in prag de schimbare de sistem bancar, sistem financiar si oranduire sociala, dupa ce dolarul ca rezerva valutara mondiala va fi abolit, impreuna cu toate modenele fiat, adica facute din aer, care nu exista decat in mintea celui ce vrea sa creada ca bancile „au bani”…ceea ce e complet gresit.

http://www.321gold.com/editorials/gnazzo/gnazzo051906.html

Cu tot regretul sa va dau o veste proasta, bancile sunt interdependente, counter party insurance criza e sistemica si endemica, de ce altfel s-ar teme ditamai frau Merkel de niste amarate banci Cipriote?? de ce-i tin sxxa-n coasta Daciei, si-a Romei Udrea, si-a Basescului Traian, cat si-a lui Tonta? aud? pt ca suntem o colonie, al carei suingur scop si tel in viata e sa mubceasca si sa mearga la shopping sa-si depuna icrele, apoi la banca, sa dea ce le-a mai ramas. Atat! si n-eau fact legi sa garanteze asta. De-asta l-a vrut UE pe Base, ca le garanteaza continuitatea jafului strain (pe langa cel autohton). Deci cand incepe toate monedele fiat vor cadea una dupa alta.Yenul a inceput-o din Decembrie a cazut 20%, si noutl premier a declarat ca vrea sa provoace inflatie, urmeaza Lira, de Euro ce sa mai spun, se vede cu ochiul liber. Dolarul se tipareste in draci, insa deocamdata e depozitat sa salveze balantele bancilor, cand trilioanele vor ajunge in final in economia reala, vai de noi ce bule se vor mai sparge. Rabdare deci, inca vreo 2-20 de ani si vom avea un nou inceput, pt cei ce vom supravietui…cat despre cum sa ne investim banii, casuta, gradinutza, sanatatea, familia, prietenii, si multa dragoste, cei iubiti sa va iubeasca si sa va ajute, ca guvernul, bancile, instituriile sunt toate dupa chipul politicienilor si-a cetatenilor imbecili care i-au votat…si nu uitati sa va informati corect si mereu. Toate bune va doresc!

iulia

aaa… am uitat, linkul pe care l-am dat in postul anteriro explica (daca cititi pana la final” si de ce „fondul de garantare” a depozitelor e o minciunica de adormit si coloniile si chiar Imperiul, ca toti americani dorm si ei linistiti somnul cel de maorte crezand ca statul le garanteaza conturile si economiile, si ca n-o sa pateasca la fel ca Cipru (de care nici n-au aflat, ca main stream media nu le spune de-astea sa nu-i streseze). De parca nu se tiparesc bani cate 80 de miliarde pe luna, si tin dobanzile la zero, sa manance inflatia mai mult decat cei 7% confiscati de la ciprioti.

Banii bancilor nu exista decat in proportie de 3-max 10% (la bancile cele mai „solide”), ceea ce noi ne incapatanam sa nu credem si sa nu vrem sa pricepem, ca de fapt noi le dam bani bancilor cand ne depunem banii in cont, si ele ii confisca imediat. Prin legea bancile nu sunt obligate sa mentina acesti bani la dispozitia noastra ci ii investesc dupa bunul plac, facand automat de 10 ori atatia, adica leverage, adica pluribus unum, cum scrie corect pe dolarul americam, insa noi il descifram incorect.

http://www.321gold.com/editorials/gnazzo/gnazzo051906.html

http://michael-hudson.com/2013/03/economic-policy-deception/

Desteapta-te romane!

Radu

@iulia
„dupa ce dolarul ca rezerva valutara mondiala va fi abolit”
Nimic nu este etern, si nici dolarul nu va domina economia mondiala in secolul 21 cum a dominat-o in secolul 20 (mai precis de la Bretton Woods incoace). Intrebarea este cu ce va fi inlocuit, si raspunsul este clar ca nu va fi inlocuit cu o moneda anume, ca nici o tara nu va mai fi asa dominanta cum a fost SUA. Se poate ca raspunsul sa fie http://en.wikipedia.org/wiki/Special_drawing_rights#Alternative_to_US_dollar de la FMI.

” toate monedele fiat vor cadea una dupa alta.Yenul a inceput-o din Decembrie a cazut 20%, si noutl premier a declarat ca vrea sa provoace inflatie”
Exact, noul premier a Japoniei este convins ca solutia pentru deflatia Japoneza (de 20 de ani) este o cura de inflatie si de devalorizare a monedei, care sa faca exporturile mai competitive. Vremea va judeca daca a avut dreptate sau nu. Pana acum Japonia a avut moneda foarte tare, si asta nu a ajutat-o economic.

„Dolarul se tipareste in draci, insa deocamdata e depozitat sa salveze balantele bancilor”
De 5 ani tot tipareste saracul Bernanke, si tot nu se vede inflatie. In 2008 aproape ca ajunsesem convins de argumentele austriecior si eram la un pas sa imi lichidez conturile de pensie (in USD) si sa mut banii in UE, dar m-am abtinut din cauza penalizarilor fiscale americane. Imi pare bine ca nu am facut asta.

La fel cum poate tipari FED-ul cati dolari vrea, la fel poate si sa ii absoarba la nevoie, si misiunea principala a FED-ului este sa mentina stabilitatea nivelului general de preturi, si inflatia in jur de 2-3%. In ultimii 20 de ani, cam asa a si fost inflatia in SUA, chiar daca anumite comoditati (ca petrolul si aurul) au luat-o razna, altele au scazut, si inflatia generala a fost mica.

Am citit despre http://en.wikipedia.org/wiki/Fractional_reserve_banking#History cu istoria sa de 400 de ani incepand cu http://en.wikipedia.org/wiki/Bank_of_Amsterdam Asa este economia capitalista moderna, ca din Olanda si Anglia se trage capitalismul; deocamdata nu am vazut o alternativa mai buna.

Daca nu vrei ca depozitele tale de la banca sa fie data imprumut altora, poti sa depui la http://en.wikipedia.org/wiki/Safety_deposit_box (nu stiu cum se zice in romaneste), unde bancile iti pot pastra in siguranta acte, bijuterii, bani cash, etc in http://en.wikipedia.org/wiki/Bank_vault . De acolo poti fi sigura ca ti-i poti recupera cand vrei.

Aurul nu poate fi baza unei economii moderne, si a scazut destul de mult cursul aurului in USD in ultimele 12 lunk: http://www.google.com/finance?q=NYSEARCA%3AGLD&sq=gold&sp=1&ei=DUxOUcD2F8q3qAGbQw

UE nu este o tara federala ca SUA, si de aceea BCE nu are puterea FED-ului, sau daca are puterea, nu are vointa sa fie lender of last resort, cum se vede cu cazul Ciprului.

Rugina Dorin

De regula este efectul de contagiune care apare odata cu aparitia fenomenului.Este valabil si pentru ideea de confiscare a banilor care a aratat ca este o posibilitate care poate deveni instantaneu realitate.In Romania imitatia este aproape o lege.

Liviu Stoian

Actualul sistem financiar mondial se bazeaza pe teoria probabilitatilor in sensul ca probabilitatea ca toti depunatorii sa isi retraga toate depozitele bancare este aproape de zero. In acelasi fel resursele bancilor care sunt oferite drept credit sunt acoperite doar in proportie de cca 20% cu resurse reale. Pana in urma cu cativa ani BNR avea o politica mai prudenta si mentinea rezervele obligatorii la un nivel de prudenta mai mare, dar a fost obligata de obscurele forte bancare internationale sa se alinieze. Asadar, bancile ofera de fapt bani virtuali pe care nu ii au. Cu banii virtuali se platesc marfuri reale si la un moment dat ciclul se impotmoleste ca in cazul tuturor jocurilor piramidale. Cu cat exista mai multe bucle in schimbul marfa contra marfa exista si sansa ca unul dintre ei sa fie inselat. Pana la urma natura profitului a fost mereu una speculativa, cineva cedand din valoarea marfii sale pentru a primi mai devreme o alta marfa. Cat timp banul este tot o marfa(aur, argint, etc) speculatia este imposibila, iar pierderea celui in nevoie, pierdere care se transforma in profit pentru vanzator este acceptata constient. Cand banul este o conventie ca in cazul monedelor si bancnotelor, bancile sunt libere sa le speculeze. Daca si banii reali sunt inlocuiti cu alte mijloace de plata precum cardurile, conturile, titlurile de valoare, etc., legatura cu realitatea devine tot mai greu de mentinut, dar si tot mai usor de speculat. Imaginati-va ca o banca ia dobanda la niste bani pe care nu ii are. Banii inseamna marfa si cineva o va da in schimbul lor, asteptand ca pe banii primiti sa obtina alta marfa. Pana la urma cei care se joaca cu banii vor spune ca nu ii au si cei care vor fi pagubiti vor fi cei cu marfa. In final, va veni statul care va salva banca cu ajutorul sumelor luate de la contribuabili. Rezultatul va fi ca mecanismul se va perpetua la nesfarsit. Cati stiu ca sistemul monetar actual se bazeaza pe o devalorizare de moneda care la Euro si dollar este de cca 2-5% pe an(nimeni nu stie cu adevarat cat) ? In Romania si probabil ca si in alte tari bancile nu sunt obligate sa ofere la depozite dobanzi real-pozitive. Asta inseamna ca atunci cand va momesc cu o dobanda de 6% pe an la lei, in spatele acesteia este o devalorizare reala de cca. 7% pe an la leu fata de dollar si de inca 2% a dollarului fata de valoarea generala a marfurilor. Daca va faceti socotelile, intelegeti ca de fapt pentru privilegiul de a pune banii in banca, banca va ia si nu va da bani. Daca maine BNR-ul ar intoarce foaia si le-ar obliga pe banci sa isi respecte depunatorii, fie ar disparea guvernatorul, fie ar disparea majoritatea bancilor. Pentru ca o banca sa fie cinstita, ea ar trebui sa investeasca banii dumneavoastra intr-o afacere cu adevarat profitabila, sa va dea dumneavoastra majoritatea banilor castigati din ea si sa se multumeasca cu un comision derizoriu. Ati auzit de o asemenea banca ? In privinta asigurarilor in Romania functioneaza subrogatia, o odioasa institutie care le permite asiguratorilor sa se transforme in recuperatori. Pe deoparte pe principiul solidaritatii se aduna contributii de la toti asiguratii cu care se acopera prejudiciile calculate tot pe principiul probabilitatilor, iar pe de alta parte asiguratorul il executa pe cel care a produs paguba. In felul acesta suma recuperata este profit curat. Nu-i asa ca suna bine ?

cezar jipa

Chiar si cu tara in faliment (in urma expunerii pe Grecia), depozitele de sub 100k sunt garantate.
Buba inca nu s-a spart 100%, doar se amana.
Haios e ca depozitele de peste 100 k sunt „impozitate” cu 30% 🙂

Radu

@cezar
„Haios e ca depozitele de peste 100 k sunt “impozitate” cu 30%”

Daca este o gaura asa enorma, care este alternativa? Ai prefera sa fie un colaps financiar complet, in care unii oameni sa aiba conturile complet blocate cine stie cat de mult timp? Chiar si in caz de faliment ordonat, ar dura mult timp; in caz de faliment anarhic, nu stie nimeni cat ar dura si cu ce s-ar mai alege la sfarsit.

Ar fi bine de cercetat cum s-a rezolvat cu incurcatura facuta de Benie Madoff–se pare ca cei care au avut castiguri grase pe ultimii 2 ani, au fost fortati sa restituie acele castiguri grase (clawback):

http://www.reuters.com/article/2012/05/01/us-madoff-trustee-opinion-idUSBRE8401JF20120501
(Reuters) – A judge ruled that a trustee may try to claw back fictitious profits only from the last two years before the epic Madoff

La fel, dobanzile grase platite de bancile cipriote de pe urma obligatiunilor grecesti falimentare au fost „fictitious”, si cei care au crezut ca au prins mitsa de coada bagandu-si bani in titluri grecesti ar trebui sa se considere fericiti sa ii vada inapoi, minus dobanzi. Probabil ca cu bancile cipriote 2 ani de dobanzi platite deponentilor nu ar acoperi toata gaura de 6B euro, ci 3-4 ani. Eu cred ca asa ar fi mai bine–toti deponentii sa poata scoate exact cat au depus, minus dobanzile de pe ultimii N ani. Daca si UE, BCE vor sa contribuie mai mult (ca saracul stat cipriot nu are de unde), atunci N poate sa fie redus, poate ar fi suficienti doar 1-2 ani de dobanzi ca sa acopere gaura de 6B.

Asta se refera la conturi cu dobanzi grase. Conturi curente sau cum se numesc in Romania conturile fara dobanzi ar trebui garantate 100% no matter what (si daca nu au avut dobanzi nici nu ar fi trebuit speculate pe ogligatiuni grecesti cu dobanzi la nivel de risk mare).

Gelu Tabac

Adaugă un comentariu…

lumea este mai mare decat vi se permite sa cunoasteti

” Pentru ca o banca sa fie cinstita, ea ar trebui sa investeasca banii dumneavoastra intr-o afacere cu adevarat profitabila, sa va dea dumneavoastra majoritatea banilor castigati din ea si sa se multumeasca cu un comision derizoriu. Ati auzit de o asemenea banca ?”

Desigur. Majoritatea bancilor arabe si multe altele. Lipsa de informare va face sa presupuneti eronat ca sistemul financiar ar fi global intr-un sens unitar , heterogen si ca ar fi in intregime ori macar in cea mai mare masura un sistem camataresc, o schema piramidala, specific iudeo-crestinilor. Va inselati. Succesul economic si financiar al Asiei si Orientului mijlociu de datoreaza in mare masura si sistemului financiar-bancar construit pe principii sanatoase.

va imbatati cu apa rece

„Si nu trebuie uitat ca SUA este printre putinele tari dezvoltate care au depasit criza, in sensul ca PIB-ul ei este deja mai mare decat de peak-ul din 2007.”

Gresiti. PIB -ul USA si in general al occidentului este in cadere libera inca de acum 20 de ani.
Realitatea este ca aceste tzari produc o paine pe care si-o vand intre ele de enspe ori si la fiecare tranzactie mai adauga un suprapret apoi raporteaza ca amarata lor de paine iata valoreaza 1 milion de dolari; si numesc asta „PIB”. Mutarea banilor dintr-un buzunar in altul nu este productie deci nu se poate numi produs.
Realitatea este ca in cele din urma si in primul rind aveti un numar de oameni, populatie, si un teritoriu cu resursele date. Indiferent ce valoare declarati ca are moneda voastra, gurile acelei populatii nu maninca hartie. Odata cu pierderea coloniilor extracontinentale si odata cu intarirea militara a orientului , va aflati din ce in ce mai mult in situatia de a consuma doar ceea ce detineti efectiv pe teritoriul vostru. Asta inseamna unul din doua lucruri: ori reduceti drastic calitatea vietii , ori reduceti drastic populatia. Pur si simplu resursele disponibile in america de nord si europa nu pot sustine nivelul de trai al populatiilor respective, iar puterile orientale va interzic continuarea jefuirii altor regiuni. In maximum 10 ani veti fi colonizati de orient , deoarece reducerea populatiei si/sau reducerea nivelului de trai va afecteaza cpacitatea de aparare, de rezistentza. Deja va aflati sub un asediu sustinut si concertat , ati devenit piatza de desfacere a orientului si va este limitat din ce in ce mai mult accesul la materii prime. Sinteti siliti sa va consumati intre voi. Din toate punctele de vedere si in toate aspectele sinteti o forma de civilizatie perimata , decadenta. Sinteti doar o cladire insalubra , locuita de barbari , generatoare de infectii si alte probleme si pe cale de a fi amenajata ca muzeu. Va aflati in faza de deratizare si de curatzare a tencuielilor igrasioase si infecte pe care le numiti pompos institutii.

Radu

@va imbatati
„va aflati din ce in ce mai mult in situatia de a consuma doar ceea ce detineti efectiv pe teritoriul vostru. Asta inseamna unul din doua lucruri: ori reduceti drastic calitatea vietii , ori reduceti drastic populatia.”

Sunt mai multe raspunsuri la asta:

1) PIB-ul nu consta doar din industrie–internetul si toate companiile din acel sector nu sunt „industrie”, dar sunt un PIB real care cresc calitatea vietii. Da, americanul cu salariu mediu de azi nu poate sa isi permita sa arda o tona de benzina pe luna, cum si-ar fi putut unul acum 40 de ani, dar faptul ca are acces la informatie si comunicatii mai mult decat si-ar fi imaginat oamenii in anii 70 inseamna ca traieste mai bine. Nu in 100% din cazuri–de exemplu in SUA s-au taiat mult fondurile de la state pentru universitati, si asta inseamna ca tinerii de azi trebuie sa se indatoreze foarte mult sa faca o facultate, pe cand parintii lor aveau facultatile platite in principal de state, si taxele de inmatriculare mai degraba simbolice.

2) Energia a fost anormal de ieftina pana in 1973, dar odata cu scumpirea cauzata de crizele de petrol din anii 70, s-a deschis exploatarea petrolului din Marea Nordului, Alaska, si mai recent gazele pe sist din SUA. SUA este deja exportatoare de energie cat priveste carbunele (ghici care tare exporta cel mai mult antracit din lume) si gazul, si importul de petrol s-a redus masiv in ultimii ani.

3) populatia SUA s-a dublat in ultimii 60 de ani, si mai are loc sa se dubleze inca o data pana la sfarsitul secolului 21–densitatea e foarte mica, si SUA este si cea mai mare exportatoare agricola din lume

4) calitatea vietii a crescut mult in multe puncte de vedere–mai putini oameni mor in accidente de masina in SUA decat in anii 50 (cand populatia era doar de jumatate), mai putini oameni mor sau sunt agresati in crime in SUA ca in anii 70 sau 80, speranta de viata a crescut la 80 de ani la femei si 78 de ani la barbati, etc.

” Pur si simplu resursele disponibile in america de nord si europa nu pot sustine nivelul de trai al populatiilor respective”
Fals. SUA cum am scris este exportatoare agricola, si cu 1% din populatie care lucreaza in agricultura produce dublu cat este necesar pentru populatie (incat milioane de tone de porumb sunt facute etanol, risipa in parerea mea, mai bine s-ar da ca ajutoare umanitare), si are hidrocarburi pentru cel putin un secol (si carbune pentru 2-3 secole, care la nevoie se poate transforma in benzina si motorina cu procesul Fischer-Tropsch).

Mai rau este cu Romania, care nu produce suficienta mancare pentru a isi hrani populatia, si nu se stie inca ce resurse de hidrocarburi mai are (s-ar putea sa aiba gaze de sist, dar s-ar putea sa nu fie–Polonia a dat liber la explorare, si nu prea au dat de gaz). Pe termen lung energia nucleara poate asigura necesarul civilizatiei umane multe sute de ani, si fara emisii de carbon.

SUA nu isi poate permite sa domine militar toata lumea, cum face de 70 de ani incoace, si va trebui sa mai taie din bugetul militar–in loc sa fie cat urmatoarele 15 tari la un loc, va trebui sa se multumeasca sa fie cat urmatoarele 2-3 tari la un loc. Si in loc sa ocupe tari cate un deceniu, cum a facut Bush cel Mic, va trebui sa se multumesca cu cate un bombardament umanitar, a-la Clinton sau Obama. Din partea mea este bine acest lucru (de fapt nici cu bombardamentele umanitare nu prea sunt de acord, pot sa strice mai mult decat sa resolve, cum s-a vazut in Kosovo). Obama se pare ca e precaut cat priveste Syria, ceea ce este bine, nu asculta de neo-conservativii bezmetici.

Romania si Rusia, Ukraina, etc sunt tari in plin colaps demografic, precum si tarile PIGS, daca nu ai de grija cui sa mori, mori de grija lor atunci. Tarile scandinave, Germania, Franta etc sunt in echilibru demografic, singula lor problema este asimilarea imigrantilor. Dar si la acest capitol SUA este pe primul loc. (Ar fi in echilibru demografic si fara imigranti; cu imigranti, are o crestere anuala de populatie de circa 1%).

Florin

@LD, multumim pentru sfat si acum asteptam exemplul personal, tu in ce monede iti tii economiile si la ce banci. Interesant si costurile de a deschide un cont in ranzi la o banca ce se califica la criteriile expuse.

Panait Distrati

Deci in ce investim ?

1) Banci offshore ? Pai ce garantie ai ca nu se va intampla ca in Cipru. Nici una si mai mult decat atat: Se va intampla. E o campanie intreaga impotriva paradisurilor fiscale din intraga lume (Cipru, Elvetia sunt doar inceputul). Probabil finalul acestei campanii va fi finalul acestui gen de evaziune.

2) Orice alta moneda decat Euro/Dolar ? E o idee buna – daca incepe razboiul valutelor macar ramai cu hartia. Yenul japonez tocmaia fost devalorizat si le place :), China si-a tinut mereu devalorizata moneda, va continua, pentru restul monedelor poate da cu conditia sa fii „conectat” la info din acea tara si sa prevezi anumite miscari. Stie cineva suedeza ?

3) Agricultura. E singura idee buna dar greu de aplicat. Te lasi de job si te faci tractorist ? Sau cumperi teren si il dai in arenda. Daca nu esti de pe acolo te fura baietii de zici „mai bine imi tineam banii in Cipru”

4) Aur ? Asta chiar e o gluma. In 2007 cand a inceput criza era la 600USD uncia, acum e la 1500. A fost refugiu cand au inceput sa pice bursele si bancile in state. Cand si daca va mirosi a final de criza, toti o sa vanda aurul cumparat sa ii bage inapoi pe bursa (unde se fac banii). Si atunci o sa ajunga inapoi sub 300 uncia. Un activ de mare risc.

Lucian Davidescu

E foarte corect ce spui, vor fi şi victime. Şi destul de probabil se vor autoselecta după principiile pe care le-ai enunţat: „Aaa, păi eu nu ştiu suedeză. Nu mai bine stau să-mi fure statul banii într-o limbă pe care o ştiu?”

Dă-i un răspuns lui Adrian Muresan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *